Economic

ZAL „Tvardița” va fi lichidată după 30 de ani de activitate

Întreprinderea de Stat Zona Antreprenoriatului Liber (ZAL) „Tvardița” este lichidată după 30 de ani de activitate. Procedurile de dizolvare vor fi coordonate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în calitate de fondator al companiei.

Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri pe 11 februarie, iar ministrul Eugeniu Osmochescu a declarat că activitatea agenților economici nu va fi afectată.

„Este important de menționat că agenții economici nu vor avea de suferit în urma lichidării Întreprinderii de Stat Zona Antreprenoriatului Liber „Tvardița” și vor continua să activeze în regim normal”, a menționat oficialul.

ZAL „Tvardița” a fost înființată printr-o lege aprobată în 1995, pentru stimularea dezvoltării economice a regiunii de sud a Republicii Moldova. Rezidenții au beneficiat de facilități fiscale și vamale specifice zonelor economice libere.

Termenul de aplicare a regimului în cauză, stabilit pentru 30 de ani, a expirat în decembrie 2025.

De menționat că valoarea totală a investițiilor realizate de întreprindere până la 31 decembrie 2024 a constituit 24 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă 3.9% din totalul investițiilor efectuate în zonele economice libere.

Noul Cod Vamal al Republicii Moldova, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024, precum și angajamentele asumate de Republica Moldova prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană prevăd eliminarea treptată a tratamentului preferențial pentru regimurile de zone economice libere. Legislația în vigoare nu permite extinderea regimului de zonă liberă pentru activități de producție industrială.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult