Externe

România, observator la Consiliul Păcii din SUA. Șeful statului reafirmă sprijinul pentru reconstrucția Fâșiei Gaza

Președintele României a anunțat că va participa săptămâna viitoare, la Washington, la prima reuniune a Consiliului Păcii, organizată la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. România va avea statut de observator în cadrul discuțiilor.

Șeful statului a precizat că prezența sa la reuniune are drept obiectiv reafirmarea sprijinului României pentru eforturile internaționale de pace și disponibilitatea de a contribui la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza.

„România va avea calitate de observator și voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaționale de pace și deschiderea de a participa la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza”, a declarat președintele.

Potrivit acestuia, decizia de participare este fundamentată pe susținerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluția adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de Statele Unite ale Americii.

Președintele a reiterat că România a susținut constant identificarea unei soluții pentru încetarea conflictului și a oferit sprijin populației civile din Fâșia Gaza, inclusiv prin operațiuni de evacuare medicală de urgență.

Consiliul Păcii este o inițiativă diplomatică internațională lansată de președintele Statelor Unite, Donald Trump, în cadrul Forumul Economic Mondial de la Davos și face parte din planul său mai larg pentru pace.

Președintele Statelor Unite, a lansat joi, 22 ianuarie, la Davos, un nou format diplomatic Consiliul Păcii conceput inițial pentru a sprijini încetarea focului în Fâșia Gaza, dar pe care liderul de la Casa Albă îl vede cu un rol mai larg în gestionarea conflictelor internaționale.

Trump a declarat că structura va funcționa „în conjuncție cu Organizația Națiunilor Unite”.

CITIȚI ȘI:

Doina Bejenaru

Doina Bejenaru

Autor

Citește mai mult