Ministrul Sănătății, despre cazul Nisporeni: „Fără disciplină managerială nu putem vorbi despre standarde europene”

Secția pentru copii a Spitalul Raional Nisporeni a fost sistată temporar, după ce controalele efectuate la solicitarea Ministerului Sănătății au confirmat existența unor nereguli privind respectarea normelor sanitaro-igienice și organizarea proceselor interne.
Decizia vine la câteva zile după ce în spațiul public au apărut imagini cu condițiile din secție, care au stârnit reacții și îngrijorări. Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a anunțat că a dispus intervenția imediată a autorităților de control.
„Am solicitat Consiliului Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică să intervină imediat, în decurs de o zi, și să efectueze verificările necesare”, a declarat ministrul, precizând că orice spațiu destinat îngrijirii medicale, în special al copiilor, trebuie să respecte standarde stricte de igienă și siguranță.
Verificările realizate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare în Sănătate au confirmat deficiențele semnalate. În consecință, activitatea secției vizate a fost suspendată până la remedierea integrală a problemelor și asigurarea unor condiții conforme pentru pacienți.
Autoritățile au dispus o serie de recomandări urgente care vizează infrastructura, instalațiile, gestionarea deșeurilor medicale, respectarea regimului sanitaro-antiepidemic și organizarea documentației obligatorii.
Între timp, directoarea spitalului a fost eliberată din funcție în baza cererii de demisie, iar interimatul va fi asigurat până la desemnarea unui nou manager.
Ministrul a subliniat că pentru anul 2026 sunt planificate investiții de aproape 9 milioane de lei din bugetul de stat pentru această instituție. Totuși, el a avertizat că fondurile nu pot înlocui responsabilitatea administrativă.
„Investițiile sunt indispensabile, însă ele nu pot substitui responsabilitatea managerială. Siguranța pacienților și a personalului medical trebuie să fie prioritatea de bază a fiecărui manager”, a declarat Emil Ceban.
Oficialul a anunțat că își propune să viziteze cât mai multe instituții medicale din țară pentru a evalua direct condițiile din teren și a promis decizii ferme acolo unde vor fi depistate probleme similare.
„Sistemul de sănătate are nevoie de investiții, dar și de disciplină managerială. Fără acestea două, nu putem vorbi despre standarde europene și încrederea pacienților”, a mai punctat ministrul.
Cazul de la Nisporeni readuce în discuție standardele de igienă și management din spitalele raionale, dar și echilibrul delicat dintre finanțare și responsabilitate administrativă într-un sistem medical aflat în proces de reformă.
În ultimele săptămâni, ministrul Sănătății, Emil Ceban, a intensificat vizitele de lucru în teritoriu, pentru a evalua direct condițiile din instituțiile medicale și modul în care sunt gestionate resursele. Pe 9 februarie, oficialul s-a aflat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, instituție rezultată din fuziunea, în 2023, a fostului Spital „Toma Ciorbă” cu Spitalul Dermatologie și Maladii Comunicabile.
Vizita a avut loc în contextul procesului de reorganizare inițiat de Ministerul Sănătății pentru eficientizarea sistemului medical. Ministrul a evaluat infrastructura și organizarea serviciilor,

CITIȚI ȘI:
- Ministerul Sănătății anunță investiții în spitalele publice pentru a recâștiga pacienții care merg să se trateze în clinicile private
- De la SMURD 2 la ATI digitalizate! Emil Ceban: „România este un partener de încredere, iar sprijinul său a fost vital pentru funcționarea sistemului nostru de sănătate”
- Ministrul Sănătății de la București, vizită oficială la Chișinău: Discuții la USMF, instituție implicată în scandalul „diplomelor false”
- Ministrul Ceban, despre cazul „diplomelor false”: „Toate persoanele vizate au fost interogate”
- Spitale modernizate și telemedicină: angajamentele Ministerului Sănătății pentru 2026