Social

După patru luni de căutări internaționale, o copilă răpită din Ucraina a fost readusă la mama sa

O fetiță de trei ani, dată în urmărire internațională prin Interpol, a fost depistată în municipiul Cahul de ofițerii Direcției Regionale Sud ai Inspectoratului General pentru Migrație. Minora fusese luată în octombrie 2025 de tatăl său, în urma unui conflict familial, și scoasă ilegal din Ucraina.

Autoritățile ucrainene au anunțat dispariția copilului și au declanșat căutarea internațională. După aproape patru luni, bărbatul a fost identificat pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit poliției, ucraineanul în vârstă de 43 de ani se află în proces de divorț cu soția sa. În urma unui conflict, acesta și-ar fi luat fiica de la un teren de joacă și ar fi părăsit ilegal Ucraina împreună cu ea. Ulterior, pe numele lui a fost emisă alertă internațională.

Bărbatul a fost localizat și reținut la Cahul, în comun cu ofițerii Inspectoratului de Poliție Cahul. Acesta a fost plasat în izolatorul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, iar în prezent sunt demarate procedurile de extrădare către Ucraina.

Fetița a fost găsită în siguranță și predată mamei sale.

Autoritățile amintesc că, în contextul războiului din Ucraina, bărbații cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani, apți de luptă, nu pot părăsi teritoriul țării.

CITIȚI ȘI:

Cornelia Cornea

Cornelia Cornea

Autor

Citește mai mult