Social

Militarii din R. Moldova s-au clasat pe primul lor la competiția „Roza Cercetașilor” din România

Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"
Sursa: Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"

Militarii moldoveni din Brigada Infanterie Motorizată „Dacia” s-au clasat pe primul loc la competiția „Roza Cercetașilor”, desfășurată în perioada 9 - 20 februarie curent, la o tabără de instrucție în localitatea Brădeț din România.

La competiție au participat în total opt echipe, iar rezultatul obținut de militarii din Republica Moldova la proba ștafetei „reflectă nivelul ridicat de pregătire, coeziunea echipei și capacitatea de a face față cu succes provocărilor specifice mediului operațional”, susține Ministerul Apărării.

Participanții au avut de parcurs un traseu care a necesitat un efort fizic intens, contracronometru, în condiții meteorologice dificile cu ninsoare și ploaie, pe munte.

La tabără de instrucție de la munte, situată în localitatea Brădeț de peste Prut, militarii moldoveni au acționat în comun cu militari din Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” din Constanța.

Activitatea a contribuit la consolidarea interoperabilității și la schimbul de experiență între cele două structuri militare.

Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"
Sursa: Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"

Brigada „Dacia” este una dintre principalele unități ale Armatei Naționale a Republicii Moldova, cu sediul în Cahul.

Competiția desfășurată în România, „Roza Cercetașilor”, este una aplicativ-militară specializată pentru cercetași și militari instruiți în structuri de informare, supraveghere și recunoaștere, scopul acesteia fiind evaluarea pregătirii fizice a militarilor, a abilităților tactice și a capacității de a acționa rapid și eficient într-un mediu simulat de operațiuni.

Astfel de întreceri includ, de obicei, probe precum ștafeta și patrula, în care militarii trebuie să demonstreze forță, rezistență, coordonare în echipă și abilități specifice de recunoaștere și luptă.

Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"
Sursa: Brigada Infanterie Motorizată "Dacia"

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult