Percheziții într-un dosar de delapidare a banilor destinați programului de extindere a pădurilor. Prejudiciu de patru milioane de lei

În acte figurează ca suprafețe împădurite, dar în realitate nu ar fi fost plantat niciun copac. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii și cu sprijinul Agenției Moldsilva, desfășoară, în dimineața zilei de miercuri, 25 februarie, acțiuni de urmărire penală într-un dosar care vizează gestionarea banilor alocați pentru Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.

Perchezițiile vizează factorii de decizie ai Întreprinderii pentru Silvicultură Iargara din raionul Leova.
Verificările în teren au stabilit lipsa lucrărilor de împădurire pe o suprafață de aproximativ 60 de hectare, prejudiciul fiind estimat la circa patru milioane de lei.
Potrivit CNA, din noiembrie 2024 și până în prezent, directorul și contabila-șefă, acționând în comun și folosindu-se de funcțiile deținute, ar fi pus în aplicare o schemă de sustragere sistematică a mijloacelor financiare destinate lucrărilor de împădurire.
Bănuiții ar fi organizat angajări fictive pentru lucrări de plantare a puieților și împădurire a terenurilor incluse în programul finanțat de Ministerul Mediului.
Sumele erau achitate din bugetul programului, însă serviciile nu erau prestate în realitate.
De asemenea, au fost documentate situații de utilizare a bunurilor întreprinderii în scopuri personale, cheltuielile de întreținere și reparație fiind suportate din contul întreprinderii.
În urma perchezițiilor desfășurate în birouri, la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate, au fost ridicate probe relevante pentru cauza penală.
Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate în această schemă de delapidare a averii străine.
CITIȚI ȘI: