Avocat: Tranzacțiile ce depășesc suma de 1.000 de lei trebuie consemnate în formă scrisă

Legislația R. Moldova recunoaște trei forme de contracte: autentificate notarial, în formă scrisă și verbale. Toate au, în principiu, aceeași forță juridică, însă diferă condițiile de formă și modalitatea de probare. Doar anumite contracte, în special cele ce țin de bunuri imobile, trebuie în mod obligatoriu autentificate notarial pentru a fi valabile, atenționează avocații.
„Avem tipurile de contract autentificate notarial. Acele contracte necesită anumite exigențe și anumite condiții. Avem contractele scrise, toate contractele tipice scrise. Și contracte verbale care, de asemenea, au aceeași forță juridică, doar sunt anumite aspecte care trebuie de respectat. Legislația Republicii Moldova nu impune semnarea unui contract în fața unui jurist. Contractele autentificate notarial sunt unicele care urmează a fi semnate în fața unui notar. Restul contractelor, dacă au forma scrisă, pot fi semnate oriunde. Principalul e să fie semnat de către participanții la contract, de către părți”, a explicat avocatul Marin Jalbă, la Moldova 1.
Potrivit legislației, tranzacțiile ce depășesc suma de 1.000 de lei trebuie consemnate în formă scrisă. Emiterea, semnarea și achitarea unei facturi fiscale poate constitui dovada existenței unui contract, a adăugat avocatul.
„Avem multe contracte încheiate verbal, cumva ele se materializează prin emiterea unor facturi fiscale, semnarea și achitarea acestora. Ele reprezintă o dovadă clară că între părți a fost încheiat un contract. Și este foarte important măcar acest fapt să fie făcut sau măcar un act de predare - primire. Pentru că, în ultima perioadă, avem multe contracte încheiate verbal, care sunt greu de probat”, a punctat Marin Jalbă.
Menționăm că, din punct de vedere juridic, un contract reprezintă un act rezultat din voința a două sau mai multe părți, care urmăresc producerea unor efecte juridice și poate viza prestarea de servicii, inclusiv de vânzarea și cumpărarea de bunuri sau orice altă obligație care naște drepturi și responsabilități reciproce.
CITIȚI ȘI: