Angajatorii caută cusătorese, șoferi și muncitori auxiliari. Mii de joburi disponibile în țară

Peste 11 mii de locuri de muncă vacante sunt disponibile în prezent pe piața muncii din Republica Moldova, majoritatea în mediul urban. Cele mai căutate meserii sunt cele de cusătoreasă, muncitor auxiliar, legător de cabluri și conductori, dar și conducător auto sau operator în diverse domenii.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la data de 5 martie 2026, în baza de date a instituției erau înregistrate 11.023 de locuri de muncă vacante la nivel național.
„Conform bazei de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă la data de 05.03.2026 în evidență sunt disponibile 11023 locuri de muncă vacante la nivel național, din care 90% sunt din mediul urban, iar 10% mediul rural”, precizează instituția.
Cele mai multe oferte de angajare sunt pentru cusătoreasă (1036 de locuri), muncitor auxiliar (908) și legător/legătoare filoane, cabluri și conductori (817). De asemenea, angajatorii caută conducători auto sau de troleibuz (642) și operatori în diverse domenii (594).
Lista profesiilor cu cele mai multe posturi vacante include și ofițeri de urmărire penală sau din domeniul ordinii publice și securității statului (483 de locuri), bucătari (284), vânzători sau casieri (268), fierari-betoniști (238), dulgheri (193) și betoniști (190). De asemenea, sunt disponibile locuri de muncă pentru muncitori necalificați în agricultură (149), manageri (141), specialiști în diverse domenii, inclusiv în autorități publice (138) și specialiști IT (131).
Potrivit ANOFM, din totalul posturilor declarate vacante, 2.351 sunt destinate persoanelor cu studii superioare sau postsecundare, pentru profesii precum inginer, contabil, economist, medic, inspector, profesor, manager sau tehnician.
„Din cele 11.023 locuri de muncă vacante declarate de către angajatori la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, 2.351 sunt destinate persoanelor cu nivel de instruire superior și postsecundar”, menționează instituția.
Cele mai multe oferte sunt însă pentru persoanele cu studii profesional tehnice, care pot ocupa 6.477 de posturi, inclusiv în meserii precum cusătoreasă, electrogazosudor, instalator, operator, conducător auto, electrician sau mecanic.
Alte 2.195 de locuri de muncă sunt destinate persoanelor cu nivel de instruire primar sau gimnazial, pentru ocupații precum muncitor necalificat, măturător, îngrijitor de încăperi, hamal, paznic sau ambalator.
„Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, unde pot primi informații privind locurile vacante”, subliniază ANOFM.
CITIȚI ȘI: