Regional

Peste 6.6 milioane de lei investiți în dezvoltarea satului Negrești din raionul Strășeni

Satul Negrești din raionul Strășeni beneficiază de investiții de peste 6.65 milioane de lei din bugetul de stat pentru modernizarea infrastructurii locale, bani alocați prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) în cadrul mai multor programe naționale. Proiectele vizează extinderea rețelelor de apă potabilă, instalarea iluminatului stradal, reabilitarea unui tronson de drum local și elaborarea planului urbanistic general al localității.

Potrivit Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, în ultimii patru ani în sat au fost implementate patru proiecte menite să îmbunătățească infrastructura și condițiile de trai ale locuitorilor, dar și să susțină dezvoltarea durabilă a comunității.

Unul dintre cele mai importante proiecte ține de asigurarea accesului la apă potabilă. În cadrul Programului Național „Satul European”, ediția a II-a, a fost realizat proiectul „Aprovizionarea localității cu sistem de apă potabilă”, finanțat din bugetul de stat cu aproximativ 4.43 milioane de lei.

În urma lucrărilor au fost extinse circa 6.4 kilometri de rețele de apeduct și a fost construită o stație de pompare a apei potabile. Astfel, 420 de gospodării, precum și instituțiile comunitare din localitate, au fost conectate la sistemul centralizat de alimentare cu apă.

Pentru sporirea siguranței în spațiul public, în cadrul Programului „Satul European Expres” a fost implementat anterior proiectul „Instalarea iluminatului public în satul Negrești”, finanțat cu aproximativ 224 de mii de lei. Proiectul a asigurat iluminatul stradal pe 3.45 kilometri de străzi și spații publice.

De acest serviciu modernizat beneficiază toți locuitorii satului, precum și cele șase instituții comunitare și 25 de agenți economici din localitate.

Totodată, prin Programul „Satul European”, ediția I, a fost elaborat Planul Urbanistic General al satului Negrești — un document strategic care stabilește direcțiile de dezvoltare ale localității, facilitează atragerea investițiilor și permite gestionarea eficientă a resurselor și a terenurilor.

În prezent, în localitate este în desfășurare și un proiect finanțat prin Programul „Europa este aproape”, care prevede lucrări de întreținere periodică a străzii Decebal. În cadrul acestuia vor fi reabilitați aproximativ 0.5 kilometri de drum local din zona de vest a satului.

Drumul asigură accesul către două instituții publice importante — grădinița și oficiul medicilor de familie — iar modernizarea acestuia va facilita deplasarea locuitorilor și intervenția serviciilor de urgență în orice condiții meteorologice. Pentru realizarea proiectului urmează să fie alocate din bugetul de stat circa două milioane de lei.

Primarul localității, Alexandru Schirliu, a subliniat importanța acestor investiții pentru dezvoltarea satului.

„Prin aceste proiecte, satul Negrești își consolidează infrastructura de bază și creează condiții mai bune pentru dezvoltare: apă potabilă pentru gospodării, iluminat stradal pentru mai multă siguranță, drumuri mai bune pentru mobilitate și un instrument urbanistic necesar pentru investițiile viitoare”, susține edilul.

Satul Negrești are peste 1.500 de locuitori, dintre care aproximativ 200 sunt copii.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult