Autoritățile au lansat un plan de acțiuni pentru a combate consumul de droguri în rândul elevilor

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au lansat un plan comun de acțiuni pentru a combate consumul de droguri în rândul elevilor și tinerilor. În perioada 2026 - 2027, urmează să fie organizate instruiri și campanii de informare în școli și în instituțiile de învățământ profesional tehnic. Totodată, cadrele didactice, psihologii școlari și asistenții medicali vor învăța cum să depisteze semnele consumului și să intervină eficient, susține ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
„Ne propunem ca, în următoarea perioadă, să ajungem la cel puțin 60% din toți elevii din clasele a VI-a - a XII-a, cu materiale informative, cu lecții care să fie desfășurate pe marginea acestui subiect. Toți psihologii școlari și în jur de 2.000 de diriginți din învățământul profesional tehnic vor beneficia din instruiri suplimentare, pentru ca să poată să recunoască semnele de consum și să știe ce au de făcut în cazul în care suspectează sau depistează asemenea situații”, a declarat ministrul Dan Perciun, pe 13 martie, într-o conferință de presă.
Peste 400 de polițiști cu pregătire psihopedagogică vor instrui profesorii și vor monitoriza școlile și magazinele din apropierea acestora, a precizat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.
„În responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne revine consolidarea prezenței polițienești în adiacentul școlilor și majorarea numărului patrulelor în această zonă. De altfel, poliția și carabinierii deja desfășoară astfel de acțiuni. Vor fi organizate și controale periodice în unitățile comerciale din proximitatea școlilor pentru a preveni vânzarea produselor din tutun sau a țigărilor electronice către minori”, a menționat, la același eveniment, Daniella Misail-Nichitin.
Ministra Afacerilor Interne a mai anunțat că, începând din acest weekend, Poliția va monitoriza spațiile verzi, unde se află terenuri de joacă și locuri de relaxare pentru tineri.
Măsurile vin în contextul scăderii vârstei de consum de droguri la 12 - 13 ani.
Statisticile, deși nu sunt exacte, arată că în țara noastră sunt circa 50 de mii de consumatori de droguri, iar printre cele mai consumate substanțe stupefiante se numără marijuana. Doar anul trecut, peste 900 de persoane au fost condamnate și amendate pentru consum și trafic de substanțe interzise.
CITIȚI ȘI: