Social

Deflagrație într-un apartament din capitală: o persoană preluată de ambulanță

O persoană a fost preluată de ambulanță după ce într-un apartament de pe strada Constantin Vârnav 20 din capitală s-a produs o deflagrație, urmată de un incendiu.

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, flăcările au izbucnit într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc locativ. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri.

Incendiul a fost localizat la ora 14:38, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a focului.

Cauza producerii deflagrației și toate circumstanțele incidentului urmează să fie stabilite de specialiști.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult