Arina Sabalenka și Elena Rîbakina vor disputa finala turneului WTA de la Indian Wells

Va fi o reeditare a finalei din acest an de la Australian Open. În prima semifinală, Arina Sabalenka a eliminat-o din competiție pe cehoaica Linda Noskova. Actuala număr 1 mondial s-a impus în două seturi cu scorul de 6-3, 6-4.
De partea cealaltă, reprezentanta Kazahstanului, Elena Rîbakina, a învins-o pe ucraineana Elina Svitolina cu scorul de 7-5, 6-4.
Sabalenka are un start formidabil în acest sezon, cu 16 victorii din 17 partide, singura înfrângere suferită fiind tocmai în finala de la Australian Open, chiar în fața Elenei Rîbakina.
Liderul clasamentului mondial s-a calificat pentru a 3-a oară în finala de la Indian Wells, deși până acum încă nu a cucerit trofeul. Cele două tenismene au jucat finala la Indian Wells și în 2023. Atunci, câștig de cauză a avut Rîbakina.