Igor Grosu, despre ambasadorul rus Ozerov: „Manifestă un comportament arogant și nerespectuos față de R. Moldova”

Acreditarea ambasadorului rus desemnat la Chișinău, Oleg Ozerov, rămâne incertă, iar comportamentul acestuia nu ajută la avansarea procesului, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu. Acesta afirmă că diplomatul rus manifestă o atitudine „arogantă și nerespectuoasă” față de Republica Moldova.
Igor Grosu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu văd, deocamdată, motive pentru a schimba poziția privind acreditarea diplomatului rus, în condițiile în care acesta continuă să manifeste o atitudine considerată nepotrivită în raport cu statul moldovean.
„În relația cu Republica Moldova, dacă urmează sau continuă comportamentul care îl are la moment, evident că nu văd perspective ce s-a schimbat în raport cu această persoană. El manifestă un comportament foarte arogant și foarte nerespectuos față de Republica Moldova”, a spus președintele Parlamentului în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.
Totodată șeful Legislativului a afirmat că Ozerov ar încerca să „organizeze tot felul de întâlniri cu niște cetățeni ai Republicii Moldova care sunt foarte obedienți Kremlinului”.
Oleg Ozerov a fost numit ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova printr-un decret al președintelui rus Vladimir Putin, la 10 septembrie 2024, și a sosit la Chișinău în octombrie același an. Federația Rusă a acuzat în repetate rânduri Republica Moldova de încălcarea Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice, inclusiv în briefinguri oficiale ale Ministerului rus de Externe și în reacții distribuite de agențiile de presă de la Moscova.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a explicat că întârzierea acreditării este o consecință a atitudinii lipsite de respect a Rusiei față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat, la rândul său, că Oleg Ozerov are statut de ambasador agreat, însă neacreditat, iar amânarea acreditării reflectă incertitudinea și tensiunile existente în relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
Deși nu a fost acreditat oficial, Oleg Ozerov a fost convocat de mai multe ori la Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, pentru a i se transmite note de protest în legătură cu încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone rusești.