Chișinău: Locatarii din două blocuri din Chișinău își vor înjumătăți facturile datorită panourilor fotovoltaice instalate pe acoperiș

Locatarii a două blocuri din Chișinău vor plăti facturi mai mici la electricitate, după ce pe acoperișurile acestora vor fi instalate panouri fotovoltaice. Potrivit estimărilor inițiale, energia verde le va înjumătăți costurile pentru electricitate, în funcție de condițiile meteo și de modul de utilizare a energiei.
Blocuri de locuințe de pe bulevardul Dacia 65/19 și de pe strada Costiujeni 14/6 au devenit pionieri ai comunităților de energie regenerabilă – primele de acest fel din Republica Moldova. Inițiativa este sprijinită de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și implementată de Asociația „Green City Lab Moldova”, iar proiectele au fost deja înregistrate oficial la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Prima comunitate, Eco Bloc Dacia, reunește 35 de familii și un agent economic, iar sistemele fotovoltaice instalate vor produce anual aproximativ 35.000 kWh. Această cantitate ar genera economii de circa 3.400 de lei pentru fiecare familie. În plus, proiectul va reduce anual emisiile de dioxid de carbon cu peste 16 tone.
Unul dintre beneficiarii comunității Eco Bloc Dacia, Ion Calmâc, crede că, în anumite condiții, rezultatele ar putea fi chiar mai bune.
„În cazul în care va fi soare bun și baterii de stocare, 70% din consum cred că îl asigurăm. Dar dacă nu, cred că 50% din consum”, a declarat Ion Calmâc, pentru Teleradio-Moldova.
Proiectul a devenit realizabil după modificările legislative recente, care au permis crearea acestor comunități: „Putem construi o comunitate de energie care să producem energie și să consumăm tot noi”.
Drumul până la implementare nu a fost simplu. Calmâc povestește că locatarii au trebuit mai întâi să verifice dacă rețeaua permite racordarea, apoi să obțină acordul majorității proprietarilor și să aplice pentru finanțare.
„Am depus toate actele ca să vedem dacă suntem eligibili să ne putem racorda, după care am aplicat la proiectul de grant. Am câștigat”, ne-a spus el, menționând că beneficiarii au contribuit cu aproximativ 10% din costuri.
A doua comunitate, Eco Bloc Codru, include 39 de familii și are performanțe similare: produce aceeași cantitate de energie, reduce emisiile cu circa 16.6 tone de CO₂ anual și aduce economii de aproximativ 3.000 de lei pe familie.
Reprezentanții de la „Green City Lab Moldova” susțin că proiectul este abia la început, iar rezultatele finale vor fi monitorizate atent. Directoarea executivă a asociației, Veronica Herța, afirmă că panourile urmează să fie instalate în curând și vor avea o capacitate totală de aproximativ 75 kW.
„Aceste panouri vor acoperi 30 - 50% din consum, dar vom vedea exact după ce le vom testa. Vom monitoriza și vom identifica formula cea mai optimă de utilizare a energiei, inclusiv prin baterii de stocare”, a precizat Veronica Herța, pentru Teleradio Moldova.
Aceasta ne-a mai spus că energia produsă va fi folosită atât pentru spațiile comune, cât și pentru reducerea facturilor individuale ale locatarilor.
„Pe parcursul zilei, vor fi încărcate bateriile, iar seara consumul va fi în mare parte din baterie. Estimăm până la 50%, dar cifrele exacte le vom avea după prima lună”, a precizat reprezentanta asociației.

Green City Lab Moldova a asistat asociațiile de proprietari în toate etapele de creare și înregistrare a comunităților, explicând cadrul legal și modul de funcționare responsabilă, inclusiv încheierea contractelor și gestionarea instalațiilor.
Inițiativa face parte din proiectul „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat de PNUD cu sprijinul Suediei și Norvegiei, și arată cum comunitățile locale pot deveni actori activi în producerea energiei verzi, reducând emisiile de carbon și optimizând cheltuielile gospodăriilor.
Valoarea sprijinului financiar ajunge la aproximativ 800.000 de lei pentru fiecare bloc, la care se adaugă contribuția locatarilor.
În prezent, proiectele sunt în etapa finală de pregătire pentru instalare. După obținerea avizelor de racordare, va fi lansată licitația, iar panourile ar putea fi montate în cel mult două luni.
„Din momentul în care vor fi instalate, funcționalitatea lor va fi imediată”, a subliniat Veronica Herța.
Dacă rezultatele vor confirma estimările, inițiativa ar putea fi extinsă și la alte blocuri din țară, spune directoarea executivă a Asociației „Green City Lab Moldova”.
Totodată, reprezentanții proiectului spun că există deja interes pentru lansarea unor noi apeluri și chiar pentru dezvoltarea unor programe la nivel național, ceea ce ar putea transforma comunitățile energetice într-o soluție tot mai populară pentru reducerea costurilor și a dependenței de sursele tradiționale de energie.
CITIȚI ȘI: