Social

Igor Grosu: Incidentul cu fragmentul de rachetă din apropierea orașului Briceni demonstrează că Republica Moldova trebuie să investească în sisteme de apărare antiaeriană

Incidentul de luni, când o rachetă a căzut în apropierea orașului Briceni demonstrează că Republica Moldova trebuie să investească în sisteme de apărare antiaeriană, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu la o emisiune de la ProTV. El a condamnat acest incident și a declarat că acest fapt este un rezultat al invaziei Federației Ruse în Ucraina.

Potrivit lui, țara noastră se află sub un pericol iminent, întrucât astfel de rachete ar putea să mai cadă pe teritoriul Republicii Moldova.

„Este grav, este un ecou al războiului și asta vorbește despre faptul că noi, din păcate, suntem sub acest pericol, pericolul persistă și noi trebuie să fim foarte atenți, a treia dovadă, trebuie să investim în sistemul de apărare, monitorizare a spațiului aerian, de interceptare. Discutăm, inclusiv cu partenerii europeni, încercăm să convingem că este nevoie de astfel de investiții, vom continua acest lucru”, a declarat Igor Grosu.

Amintim că, luni, 5 decembrie, bucăți de rachetă au căzut într-o livadă din apropierea raionului Briceni. Obiectul a fost descoperit de o patrulă a poliției de frontieră.

Specialiștii Bombteh au menționat că obiectul nu prezintă un pericol pentru societate și nu există riscuri de explozie.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult