„Îi vedeai cum cad unul după altul”: Mărturii despre masacrul de la Fântâna Albă de acum 85 de ani
La 1 aprilie 1941, în apropierea localității Fântâna Albă din nordul Bucovinei, sute de oameni au fost împușcați de grănicerii sovietici în timp ce încercau să ajungă în România. La 85 de ani de la acele evenimente, mărturiile supraviețuitorilor și documentele de arhivă conturează două versiuni opuse. Martorii vorbesc despre un masacru asupra unei coloane de civili neînarmați, în timp ce rapoartele trimise la Moscova reduceau totul la o simplă „tentativă ilegală de trecere a frontierei”, reprimată de grăniceri.
Listele și promisiunea plecării
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord în vara anului 1940, autoritățile sovietice au început să identifice persoanele care doreau să plece în România. Potrivit mărturiilor, în mai multe localități a fost răspândit zvonul că oamenii se pot înscrie pe liste pentru a trece legal frontiera.
Potrivit lui Gheorghe Holovati, unul dintre supraviețuitori, mecanismul a fost unul bine organizat, bazat pe răspândirea zvonurilor privind posibilitatea plecării în România. Mărturiile sale sunt consemnate în volumul coordonat de Smaranda Vultur și Adrian Onică, „Basarabeni și bucovineni în Banat. Povestiri de viață”. Fragmente din această lucrare au fost publicate de Agenția Națională a Arhivelor.
„Au lansat zvonul că poate lumea să se înscrie, cine vrea să se înscrie pe niște liste, că îi lasă să meargă legal în România, îi lasă să treacă granița. Cine vrea, poate să înscrie întreaga familie. La început, lumea nu mergea, își dădea seama că ceva nu e în regulă. ‘Cum să mă duc să mă înscriu că vreau să mă duc în România?’ Se știa că cel care vrea să se ducă în România își riscă viața”, au povestit supraviețuitorii.
În acest context, tot mai mulți oameni din satele din nordul Bucovinei s-au adunat la sfârșitul lunii martie 1941, în speranța că vor putea pleca.
Pe 1 aprilie, mii de oameni din aproximativ 15 localități au pornit spre graniță. Martorii spun că nu aveau arme și că intențiile lor erau pașnice.
„Au scos din biserică o cruce și un steag. O pus un steag alb, adică pașnic, fără niciun fel de violență, și un steag tricolor. Dom’le, noi mergem, ăsta e drapelul sub care ne-am născut, sub care am trăit și la care noi mergem. Drapelul alb însemna pace și fără violență. În felul ăsta s-a pornit coloana spre graniță”, povestește Gheorghe Holovati.
Pe traseu, li s-au alăturat și alți oameni din satele din zonă, iar coloana a crescut până la mii de persoane.
În apropierea frontierei, coloana a ajuns într-o zonă de pădure defrișată, unde, potrivit mărturiilor, militarii sovietici erau deja poziționați în ascunzători, cu mitralierele îndreptate spre drum. După un semnal dat de un ofițer, s-a deschis focul.
„A început un infern, trăgeau toate zecile de mitraliere în noi. Dacă te uitai, vedeai doar focul la țeavă, nu vedeai soldat, nu vedeai nimic”, își amintește Gheorghe Holovati.
El spune că oamenii au început să fugă în disperare, dar mulți au fost loviți din plin de rafale.
„Îi vedeai cum cad unul după altul, cum se dau peste cap, iar sângele țâșnea. Călcai peste ei și fugeai cât puteai mai tare, că se trăgea din spate”, a adăugat acesta.
Holovati se afla în coloană împreună cu tatăl său și spune că a scăpat cu viață aproape miraculos, fără să-și poată explica exact cum. „Nu îmi dau seama cum am reușit. Cu ajutorul lui Dumnezeu… Numai mă gândeam: Doamne Dumnezeule, scapă-mă Doamne cu viață!”, a mărturisit supraviețuitorul.
Versiunea transmisă Moscovei: „Trecere ilegală a frontierei”
Documentele sovietice din acea perioadă oferă o altă interpretare a evenimentelor. Într-o telegramă transmisă de conducerea Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene la Moscova se menționează că câteva sute de persoane s-au adunat în raionul Hliboca pentru a cere permisiunea de a pleca în România.
Potrivit raportului, „în jurul orei 19:00, un grup de 500 - 600 de persoane a încercat să treacă în România, iar grănicerii au deschis focul”, fiind raportate „aproximativ 50 de persoane ucise și rănite”.
În același document, participanții sunt descriși ca fiind instigați de „culaci” și „gardiști”, ceea ce sugerează o încercare de justificare a intervenției armate.
Numărul exact al victimelor rămâne și astăzi controversat. Documentele sovietice din acea perioadă indică cifre mult mai mici, de ordinul câtorva zeci de morți și răniți.
În schimb, mărturiile supraviețuitorilor și sursele românești vorbesc despre sute sau chiar mii de victime. Unele estimări indică între 200 și peste 3.000 de morți.
Diferențele majore între aceste cifre sunt explicate de faptul că autoritățile sovietice ar fi încercat să ascundă urmele tragediei, inclusiv prin nivelarea terenului și plantarea de arbori peste gropile comune, și au minimalizat evenimentul în documentele oficiale.
Masacrul de la Fântâna Albă este considerat de istorici drept una dintre cele mai grave crime comise împotriva populației românești din nordul Bucovinei în perioada sovietică, fiind adesea numit și „Katynul românesc”.
CITIȚI ȘI:
