Scandalul mitei de 400.000 de dolari a ajuns în plenul Parlamentului
Scandalul mitei de 400.000 de dolari a ajuns pe 2 aprilie în plenul Parlamentului. Socialiștii au cerut audierea ministrei de Interne, Daniella Misail-Nichitin, invocând o posibilă reglare de conturi între Centrul Național Anticorupție (CNA) și Inspectoratul Național de Investigații (INI), care ar fi generat și demisiile în lanț din cadrul instituției. Pe de altă parte, reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) susțin că este nevoie de timp pentru ca măsurile adoptate să fie bine analizate și să producă efecte eficiente.

„Am solicitat audierea doamnei ministre, pentru că este o problemă sistemică. Vorbim despre acte de corupție sistemice care persistă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Ceea ce cunosc eu este o reglare de conturi între structuri, este vorba despre CNA și INI”, susține deputatul Partidului Socialiștilor, Marcel Cenușă.
Inițiativa de audiere a ministrei nu a fost susținută de majoritatea parlamentară, care susține că Parlamentul nu poate interveni în anchetele aflate în desfășurare.
„Noi în Parlament putem audia mai târziu, după ce instituțiile executive, Procuratura, INI, CNA vor finaliza anchetele care se întâmplă la procesul dat. Deputații nu sunt în drept să ceară informații la dosarele penale aflate în derulare în momentul dat”, a spus deputatul PAS, Andrian Cheptonar.
De cealaltă parte, deputatul fracțiunii parlamentare „Alternativa”, Ion Chicu, a criticat modul în care Ministerul de Interne a gestionat această situație.
„Cel mai grav lucru este reacția instituției vizate. Este o instituție de forță care trebuie să se subordoneze legii în primul rând și dacă cuiva nu i-a plăcut acțiunea CNA, să vii cu șantaj, să depuneți toți cererile și am văzut că MAI a arătat o slăbiciune. Când ai în subordine o structură care face șantaj, tu îi alungi în prima zi”, a menționat deputatul Ion Chicu.
Reacția lui Ion Chicu vine în contextul informațiilor neconfirmate oficial deocamdată, potrivit cărora toți angajații Direcției pentru combaterea criminalității organizate din cadrul INI au depus cereri de demisie. Deschide.MD a scris că decizia a fost luată în semn de protest față de acțiunile abuzive ale Centrului Național Anticorupție, care i-a reținut ilegal și în lipsa unor probe pe cei doi ofițeri de la INI.
CITIȚI ȘI: