Rusia: Sute de păsări găsite moarte și acoperite cu păcură pe litoralul din Anapa

În ultimele două zile, pe litoralul din Anapa au fost găsite peste 200 de păsări moarte sau murdărite cu produse petroliere, a anunțat oficiul operațional al regiunii Krasnodar.
„Potrivit estimărilor specialiștilor, păsările ar fi putut ajunge într-o pată de produse petroliere descoperită la 11 kilometri de stațiune. Cu o zi înainte, aceasta a fost tratată cu biosorbent și au fost instalate bariere de protecție”, informează autoritățile, citate de publicația The Moscow Times.
Incidentul are loc pe fondul declarațiilor oficiale privind redeschiderea în curând a plajelor, după poluarea masivă provocată de scufundarea unor petroliere în Strâmtoarea Kerci în decembrie 2024. Atunci, aproximativ 4.000 de tone de păcură s-au vărsat în mare.
La sfârșitul lunii martie, vicepremierul rus Vitalii Saveliev a declarat că peste 90% din păcură a fost colectată, apa este utilizabilă, iar plajele din Anapa ar urma să fie deschise până la 1 iunie. Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a adăugat că, până la începutul verii, pe plaje va fi turnat un strat suplimentar de nisip de până la 50 cm. Cu toate acestea, la mijlocul lunii februarie au fost semnalate noi depuneri de păcură pe linia țărmului.
Reprezentanții Rosprirodnadzor au recunoscut că este imposibilă colectarea integrală a păcurii, deoarece combustibilul continuă să se scurgă dintr-unul dintre petrolierele scufundate. Membrul consiliului științific al Societății Ruse pentru Protecția Naturii, Serghei Ostahov, a estimat că pentru curățarea completă a regiunii vor fi necesari peste trei ani.
Totuși, autoritățile din Kuban susțin că noua pată de petrol ar putea să nu fie legată de poluarea anterioară, ci de atacuri recente cu drone asupra navelor din apele Marii Neagre și Marii Azov. Astfel, pe 5 aprilie, în apropierea coastei părții ocupate a regiunii Herson, s-a scufundat un cargou cu grâu, iar cu puțin timp înainte, fragmente de drone au avariat o altă navă în Golful Taganrog.
CITIȚI ȘI: