Departe de casă, dar împreună: Paștele care unește diaspora la Madrid

Departe de casă, dar uniți prin credință și tradiții. În noaptea Învierii, moldovenii și românii stabiliți la Madrid au trăit emoția Paștelui împreună, la biserică, unde au regăsit o parte din atmosfera de acasă. Chiar dacă dorul de cei dragi rămâne, comunitatea formată în jurul parohiei le oferă sprijin și îi ajută să păstreze vii obiceiurile pascale.

La Madrid, moldoveni și români s-au adunat la slujba Învierii oficiată la Parohia Ortodoxă „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de părintele Oleg Ciubotaru, originar din Republica Moldova. Departe de cei dragi, credincioșii spun că dorul rămâne puternic, însă, în timp, au reușit să își formeze o comunitate unită și să trăiască sărbătoarea pascală împreună.
„Este greu că nu suntem împreună cu familia, dar ne-am creat aici o familie, suntem deja o comunitate mare. Suntem și din Basarabia și din Romania și deja simțim Paștele altfel, e o mare bucurie, lumina cea sfântă ne unește pe toți”.
„Este un pic dureros că nu suntem acasă la noi. Trebuie să încercăm să nu ne gândim acolo la tristețe, să ne gândim la această bucurie - Învierea Domnului”.
„De 21 de ani sărbătoresc Paștele în Madrid. Suntem o comunitate foarte mare, foarte unită și ne adunăm în fiecare an”.
„Cu timpul te acomodezi. primii ani a fost mai greu, dar acum avem 20 de ani de când suntem în afara țării și facem aici cu prietenii pe care îi avem pe loc”.
„-Hristos a înviat! - Cu adevărat a înviat! - Hristos a înviat! - Cu adevărat a înviat!”

În familia părintelui Oleg Ciubotaru, și în dimineața de Paște sunt respectate cu strictețe tradițiile și obiceiurile. Astfel, toți membrii familiei își încep ziua spălându-se pe față cu apă în care au fost puse un ou roșu, unul alb și câțiva bănuți.

„Ne dăm cu ouă roșii pentru că semnifică sănătatea”.
„Se spală cu oul alb pentru că simbolizează puritatea”.
Părintele spune că, datorită comunității unite pe care a reușit să o construiască în jurul bisericii, bucuria Paștelui rămâne vie și este împărtășită alături de cei care le sunt aproape.
„Ne lipsesc rudele apropiate, asta ar fi unul din regretele pe care le avem aici în diaspora. Dar, totodată, cum am spus, fiind o comunitate închegată, noi ne bucurăm împreună cu cei pe care îi avem la biserică și cu care avem o legătură strânsă”, menționează preotul Oleg Ciubotaru.

În Spania, Paștele este sărbătorit conform calendarului gregorian. În acest an, sărbătoarea a avut loc pe 5 aprilie, cu o săptămână mai devreme decât Paștele ortodox.
Autor: Ana Ropot
CITIȚI ȘI: