VIDEO | Incendiu într-un apartament de la Telecentru. Proprietara locuinței s-a ales cu arsuri

Un incendiu de proporții a izbucnit luni, la amiază, într-un bloc locativ situat pe strada Sprâncenoaia din cartierul Telecentru al capitalei. O femeie a suferit arsuri, fiind preluată de ambulanță.
Din imaginile surprinse de Moldova 1 se observă un nor dens de fum negru care iese din ferestrele unui apartament aflat la unul dintre etajele inferioare ale clădirii.
„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:10. La fața locului au intervenit șapte echipe de intervenție, care au stabilit că focul a cuprins un apartament cu trei odăi de la etajul trei al clădirii. Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 12:37”, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Potrivit instituției, proprietara apartamentului a suferit arsuri, însă salavatorii au reușit evacuarea acesteia. Victima a fost predată echipajului medical pentru îngrijirile necesare.
De asemenea, au fost evacuate și alte persoane din apartamentele învecinate, pentru a evita intoxicarea acestora cu produse de ardere.
Intervenția promptă a pompierilor a reușit să împiedice extinderea flăcărilor către alte apartamente din bloc.
În acest moment, pompierii lucrează la locul incendiului pentru lichidarea completă a flăcărilor.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.


CITIȚI ȘI: