Prețurile petrolului scad semnificativ pe fondul posibilității unor noi negocieri între SUA și Iran

Prețurile petrolului au scăzut puternic marți, după ce Casa Albă a indicat că ar putea avea loc o a doua rundă de negocieri de pace între Statele Unite și Iran, transmite [news.ro](Prețurile petrolului scad semnificativ pe fondul posibilității unor noi negocieri între SUA și Ira) cu referire la CNBC.
Contractele futures pentru petrolul american cu livrare în mai au coborât cu aproape 7%, până la 92,50 dolari pe baril. Petrolul Brent, referința internațională, cu livrare în iunie, a scăzut cu aproximativ 4%, până la 95,07 dolari pe baril.
Administrația Trump analizează posibilitatea unor discuții suplimentare cu Iranul, însă nimic nu a fost programat deocamdată, a declarat un oficial al Casei Albe pentru CNBC.
Vicepreședintele JD Vance a afirmat luni că decizia privind continuarea negocierilor aparține Iranului, după ce discuțiile desfășurate în weekend la Islamabad, în Pakistan, nu au dus la un progres.
”Dacă vom avea noi discuții sau dacă vom ajunge în cele din urmă la un acord depinde de Iran, deoarece noi am pus multe propuneri pe masă”, a spus Vance într-un interviu acordat Fox News.
În același timp, marina americană a început luni ”o blocadă” a porturilor iraniene din Golful Persic, încercând să forțeze concesii din partea Teheranului.
Potrivit analistului Vivek Dhar de la Commonwealth Bank of Australia, blocada amenință direct exporturile de petrol ale Iranului prin Strâmtoarea Ormuz, care s-au situat luna trecută la aproximativ 1,7 milioane de barili pe zi.
El a avertizat că această măsură înăsprește și mai mult piața fizică a petrolului și a produselor rafinate.
În același timp, Agenția Internațională pentru Energie a estimat marți că șocul de aprovizionare provocat de războiul cu Iranul va reduce cererea globală de petrol în acest an, pe măsură ce consumatorii reacționează la creșterea prețurilor combustibililor.
Instituția anticipează o scădere a cererii de petrol cu aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi în trimestrul al doilea, cea mai mare reducere de la pandemia de COVID-19.
Pe întregul an, cererea globală ar urma să scadă cu aproximativ 80.000 de barili pe zi, o schimbare semnificativă față de estimările anterioare ale agenției, care indicau o creștere a consumului de 640.000 de barili pe zi.