Social

Poliția: Minora dispărută din Rîșcani a fost cu prietenul său, care a indus în eroare ancheta

Minora de 15 ani din raionul Rîșcani, dată dispărută și găsită ulterior în siguranță, și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său, iar acesta a oferit informații false poliției, susținând că ar fi găsit-o în altă localitate. Oamenii legii precizează că verificările continuă, după o amplă mobilizare de forțe.

Potrivit unui comunicat al Poliției, circumstanțele dispariției au fost elucidate în urma investigațiilor. „Poliția informează că, în urma acțiunilor întreprinse a stabilit că minora și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său. Acesta este persoana care, ulterior, a condus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii prin declarațiile făcute, susținând că ar fi găsit-o în raionul Orhei”.

Căutările au implicat un număr mare de angajați ai MAI și au durat pe parcursul nopții. „Pe parcursul nopții, peste 100 de polițiști au fost antrenați în activități de căutare și verificare”. În cadrul acțiunilor, forțele de ordine au analizat probele disponibile și au identificat persoanele relevante pentru anchetă. „Aceștia au analizat imaginile surprinse de camerele de monitorizare a traficului de pe întreg traseul parcurs, au identificat șoferi și alte persoane care au intrat în contact cu minora, fiind dispuse un șir de măsuri speciale de investigație”.

Investigațiile au permis reconstituirea traseului parcurs de adolescentă după ce a ajuns în capitală. „În urma verificărilor s-a stabilit că minora a coborât la Gara de Nord din Chișinău, ulterior deplasându-se cu transportul public până la Gara Centrală”. De acolo, fata a plecat împreună cu prietenul său într-o localitate din raionul Criuleni. „De acolo, împreună cu prietenul său au mers cu microbuzul într-o localitate din raionul Criuleni, la domiciliul băiatului, unde a petrecut întreaga zi”.

Ulterior, tânărul a încercat să inducă în eroare ancheta. „Ulterior, acesta a chemat un taxi și a dus-o acasă, declarând că a găsit-o la Peresecina”. Poliția precizează că acțiunile de documentare continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Oamenii legii fac apel la responsabilitate în spațiul public. „Reiterăm apelul către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale, să nu distribuie informații neverificate și să evite crearea panicii în societate”.

Detalii despre cazul dispariției din Râșcani: Fata de 15 ani a fost găsită și adusă acasă de un cunoscut

O adolescentă de 15 ani, dată dispărută după ce vineri dimineață a plecat din raionul Rîșcani spre Chișinău, a fost găsită în seara aceleiași zile și adusă acasă de un cunoscut. Poliția a intervenit după ce a fost sesizată cu întârziere și continuă documentarea cazului, inclusiv prin expertize medico-legale. Între timp, Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță verificări privind situația familiei.

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, fata a plecat de acasă în dimineața zilei de vineri.

„Ieri dimineață, în jurul orei 06:00, minora a fost urcată de tatăl său, în Corlăteni, într-un automobil de ocazie, cu destinația Chișinău, unde, conform declarațiilor acestuia, la Gara de Nord urma să o întâlnească mama”, se arată în comunicatul Poliției.

Autoritățile au fost alertate abia după-amiază: „Poliția a fost anunțată abia seara, în jurul orei 18:00, și a demarat de urgență un șir de acțiuni pentru stabilirea traseului și identificarea mijlocului de transport”.

Inițial, tatăl a oferit o descriere eronată a mașinii. „Tatăl a comunicat oamenilor legii că mașina în care a urcat copila era un Volkswagen albastru, polițiștii stabilind că este vorba de o Dacia albă”.

În jurul orei 08:00, fata ar fi discutat telefonic cu tatăl său. „Tatăl declară că, în jurul orei 08:00, în cadrul unei convorbiri telefonice cu fata, aceasta a comunicat că se află în raionul Orhei, după care telefonul acesteia a devenit indisponibil”.

Ancheta a stabilit traseul parcurs de automobil. „Mașina a fost fixată de camerele de supraveghere în Peresecina, la ora 07:17 și cum intră în Chișinău – la ora 07:37”. Ulterior, vehiculul a fost depistat și oprit. „Mașina a fost identificată și stopată pe traseu în Ungheni”.

Șoferul a fost audiat de polițiști. „În timpul audierii, șoferul a declarat că în calitate de pasageri o avea pe fată și o femeie, iar copila a coborât în apropierea Gării de Nord din Chișinău”.

În cele din urmă, minora a fost găsită. „Aseară, minora a fost găsită și adusă acasă de un cunoscut”. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul acesteia și au solicitat intervenția ambulanței.

Deși inițial familia a refuzat spitalizarea la Criuleni, fata a ajuns ulterior la Chișinău pentru investigații. *„Apropiații fetei au refuzat examinarea la spitalul din Criuleni și au mers la Chișinău”, precizează comunicatul Poliției.

Oamenii legii anunță că investigațiile continuă. „În baza actelor emise de poliție, au fost dispuse și alte expertize”. Deocamdată, fata nu oferă declarații. „La întrebările polițiștilor, minora nu răspunde”.

Între timp, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că instituțiile din subordine s-au autosesizat. „Ceea ce s-a întâmplat în acest caz este extrem de grav. Echipa noastră de asistență socială a fost mobilizată din momentul dispariței, este o familie care era în vizorul asistenței sociale de mai mult timp”. Oficialul a anunțat și verificări suplimentare: „Vom analiza modul în care familia a fost monitorizată până acum, pentru a înțelege dacă au existat lacune și unde trebuie să fim mai implicați”. Totodată, Natalia Plugaru a subliniat că „siguranța copiilor rămâne o prioritate absolută” și a precizat că ministerul va reveni cu informații suplimentare.

În spațiul public au apărut informații, potrivit cărora, mama fetei a depus două plângeri: pe iresponsabilitatea tatălui și cealaltă – pe răpire. Activista Diana Cibotari, care s-a aflat ore în șir alături de mamă și fiica sa, într-o postare pe rețele a anunțat că „într-un final, mamei i s-a permis să scrie această plângere”.

Potrivit sursei citate, „inițial s-a făcut plângere doar pe neglijența tatălui biologic”, dar după intervenția „doamnei avocate, care le-a arătat că, uite, până la urmă, nu e vorba doar de tatăl neglijent, deci e vorba că copilul a fost, hai să spunem așa, furat, practic, da?”. Diana Cibotari a mai spus că fetița a fost găsită pe marginea drumului într-o stare inconștientă.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult