Externe

Șase morți și 15 răniți în atacul armat din Kiev, anchetat ca „act de terorism”

Anchetatorii serviciului secret ucrainean au încadrat ca „act terorist” atacul armat comis sâmbătă, 18 aprilie, la Kiev. Bilanțul victimelor indică șase morți și 15 răniți, în timp ce atacatorul născut la Moscova a fost ucis de trupele speciale în timpul intervenției.

Atacul a fost comis de un bărbat născut în 1968 care, înarmat cu o armă înregistrată legal, a deschis focul asupra locuitorilor din cartierul Holosiiv, a transmis Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), , potrivit EFE, citată de Agerpres.

Incidentul a început după ce bărbatul a declanșat un incendiu într-un apartament, cel mai probabil al său. Ulterior, acesta a tras asupra mai multor trecători și s-a refugiat într-un supermarket, unde a luat ostatici înainte de a fi ucis de forțele speciale.

Pe parcursul atacului, bărbatul a împușcat patru persoane pe stradă, iar pe a cincea a ucis-o după ce a luat-o ostatică în magazin, a explicat ministrul de Interne, Igor Klimenko.

Odată baricadat în magazin, bărbatul nu a formulat nicio cerere în timpul celor 40 de minute de negocieri. Ordinul de neutralizare a fost dat după ce acesta a tras asupra unui ostatic, în timp ce a șasea victimă a decedat ulterior la spital din cauza rănilor, a anunțat și primarul Vitali Kliciko.

Deși președintele Volodimir Zelenski a precizat că atacatorul s-a născut în Rusia, autoritățile nu au confirmat încă dacă acesta deținea cetățenia rusă, menționând doar că este vorba despre un bărbat născut în anul 1968.

CITIȚI ȘI: - Atac armat la Kiev: Mai multe persoane au murit, iar atacatorul a fost lichidat

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult