Social

Până la 15% din cheltuielile pentru manuale vor fi alocate evaluării calității: MEC va consulta experți din diferite domenii

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va putea consulta experți din diferite domenii pentru a îmbunătăți conținutul manualelor școlare, iar pentru evaluarea calității acestora se va putea cheltui până la 15% din bugetul tirajelor.

„Stabilim că putem cheltui pentru evaluarea manualului până la 15% din suma pentru elaborare și tipar. Or, am avut situații în care investeam 2–3 milioane de lei într-un tiraj, din care pentru evaluarea și asigurarea calității erau direcționați doar 2–3%, ceea ce, evident, era insuficient”, a menționat ministrul Dan Perciun, prezentând proiectul în ședința Guvernului.

Totodată, pe lângă cele cinci persoane care evaluează în prezent conținutul unui manual, vor putea fi consultați și alți experți. „Pe diferite segmente, cum ar fi educația financiară, pentru a evalua manualele din diverse perspective”, a exemplificat Dan Perciun.

Ministrul a adăugat că modificările aprobate în ședința din 22 aprilie vin să sprijine eforturile de creștere a calității manualelor școlare și a amintit că a fost modificată legea achizițiilor publice și că, în prezent, învingătorul licitațiilor de manuale este determinat în proporție de 90% în baza calității și doar 10% în baza prețului.

„Motto-ul nostru în ultima perioadă este că mai puțin contează prețul, cel mai mult contează calitatea. Creăm premisele ca să putem să investim mai mult și în evaluarea calității. Toți ne dorim, într-un final, manuale cât mai calitative”, a mai spus ministrul.

Oficialul a amintit că MEC este în proces de achiziționare a manualelor de matematică estoniene pentru clasele I–XII-a, care urmează să fie traduse, adaptate și vor ajunge în școlile din țară în septembrie 2027.

În anul 2026, va fi lansată achiziția pentru jumătate din cele 210 titluri de manuale existente pentru toate clasele, bugetul anunțat fiind de 150 de milioane de lei. Manualele vor fi tipărite în patru culori, cu fonturi adaptate vârstei, spațiere corectă și imagini de înaltă rezoluție, iar cele voluminoase vor fi divizate în două pentru a reduce greutatea ghiozdanelor.

Până la sfârșitul lunii iunie, autoritățile și-au propus să lanseze și o platformă de resurse educaționale deschise, pe scurt Platforma RED, unde elevii, părinții și cadrele didactice vor putea accesa gratuit resurse digitale calitative, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și de parteneri.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult