Moțiunea împotriva Guvernului Bolojan va fi prezentată astăzi în plenul reunit al Parlamentului

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan va fi prezentată astăzi, 29 aprilie, în plenul reunit al Parlamentului României, urmând ca dezbaterea și votul să aibă loc pe 5 mai.
Inițiată de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), moțiunea – intitulată STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului – a fost semnată de 253 de parlamentari. Documentul urmează să fie citit în plenul comun începând cu ora 12:30.
Inițiatorii solicită demiterea Executivului, acuzând că, sub pretextul respectării obligațiilor din Planul Național de Redresare și Reziliență, Guvernul ar pregăti „cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii”.
Semnatarii susțin că, în timp ce populația resimte scăderea nivelului de trai, premierul Ilie Bolojan ignoră realitatea și prezintă drept succese măsuri care, în opinia lor, generează sărăcie și tensiuni sociale, scrie Radio România Actualități.
Potrivit semnatarilor, prim-ministrul ar fi ajuns „într-un punct în care confundă deliberat reforma cu vânzarea și strategia cu improvizația”. Moțiunea conține și critici privind modul în care ar urma să fie realizate tranzacțiile cu active ale statului.
„De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, pachete din companii strategice ale statului fiind scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”, se arată în textul documentului, citat de Mediafax.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că formarea unui guvern PSD-AUR este „extrem de improbabilă” și a subliniat că partidele proeuropene nu vor guverna alături de AUR. În același context, șeful statului a afirmat că va garanta menținerea direcției proeuropene a țării.
La rândul său, premierul Ilie Bolojan avertizează că o eventuală cădere a Guvernului ar putea genera haos economic și riscul pierderii unor fonduri europene importante, susținând că PSD și AUR nu au un plan coerent pentru perioada următoare.
Votul asupra moțiunii de cenzură este programat pentru 5 mai, de la ora 11:00, și va fi secret, cu bile, scrie Digi24.
Criza politică a fost declanșată pe 20 aprilie, când PSD, partidul care a obținut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din 2024, și-a retras sprijinul politic pentru premierul liberal Ilie Bolojan. Ulterior, pe 23 aprilie, miniștrii social-democrați și-au prezentat demisiile.
Decizia de a depune moțiunea de cenzură a fost ținută inițial secretă. Anunțul privind lansarea „demersurilor tehnice” a fost făcut pe 27 aprilie, în timp ce liderii partidelor proeuropene participau la consultări cu președintele Nicușor Dan.
Premierul Ilie Bolojan a calificat inițiativa PSD și AUR drept „greșită și iresponsabilă”, acuzând cele două formațiuni că încearcă să preia guvernarea fără a avea soluții viabile.
Pentru adoptarea moțiunii de cenzură sunt necesare 233 de voturi, reprezentând majoritatea absolută a parlamentarilor.
CITIȚI ȘI:
Alianță PSD–AUR, ținută în secret, pentru demiterea Cabinetului Ilie Bolojan
ÎN CONTEXT | Politolog român: „Ilie Bolojan poate da șah PSD-ului prin reforme-fulger
Ilie Bolojan, după retragerea sprijinului PSD: „Voi continua să exercit mandatul de premier
PSD îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, cu 97,7% din voturi