Averi nejustificate de peste 31 de milioane de lei în 22 de cazuri constatate în 2025

Averi nejustificate în valoare totală de 31.1 milioane de lei au fost descoperite pe parcursul anului trecut, în urma verificărilor desfășurate de inspectorii de integritate. Diferențe substanțiale între veniturile declarate și cheltuieli au fost constatate în 22 de cazuri care au vizat funcționari și demnitari publici.
Potrivit raportului Autorității Naționale de Integritate (ANI), prezentat pe 30 aprilie în plenul Parlamentului, în 2025 instituția a finalizat 196 de controale. Cele mai frecvente încălcări au vizat regimul declarării averii și intereselor personale (40% din cazuri), regimul conflictelor de interese (36%) și cel al incompatibilităților (22%).
Președintele Autorității Naționale de Integritate a menționat că, față de anii precedenți, valoarea diferențelor substanțiale constatate a crescut semnificativ.
„Față de anul 2023 – cu 14%, iar față de anul 2024 – cu 36%”, a precizat acesta.
Amenzile aplicate pentru depunerea tardivă sau nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale au depășit 1.1 milioane de lei.
La finele anului 2025, pe rolul instanțelor se aflau 392 de dosare bazate pe constatări ale ANI, inclusiv șase cereri privind confiscarea averii nejustificate, în valoare totală de 4.8 milioane de lei. Totodată, printr-o sentință pronunțată anul trecut a fost dispusă confiscarea unei averi nejustificate de peste 900 de mii de lei.
Ca urmare a rămânerii definitive a actelor de constatare ale ANI, în două cazuri au fost aplicate interdicții de ocupare a funcțiilor publice.
„De asemenea, ANI a reevaluat și emis 248 de acte de constatare, dintre care 238 cu anularea interdicției de a ocupa funcții publice și de demnitate publică, în vederea proporționalizării sancțiunilor aplicate ca urmare a constatării încălcării legii”, a precizat Lilian Chișca.
Pe parcursul anului 2025, pe portalul declarațiilor de avere și interese personale au fost înregistrate 78 de mii de declarații noi, cu 7% mai multe față de anul precedent. La sfârșitul anului, portalul conținea în total peste un milion de declarații depuse în perioada 2011–2025, toate fiind publice.
CITIȚI ȘI: