Laboratoare performante pentru elevii din nordul țării, cu sprijin european: „Mă inspiră să vin la ore, să urmăresc tot ce se întâmplă”
Elevii de la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Ocnița vin cu mai multă plăcere la școală. Plini de entuziasm, așteaptă orele de chimie sau biologie, la care fac diverse experimente. Laboratoarele în care studiază arată ca în filmele pe care le-au văzut de mici la televizor. Și asta datorită unui proiect finanțat de Uniunea Europeană (UE).

„Am avut ca sarcină măsurarea CO2 în aer, dar și în frunze. În aer vedem că este stabilă, dar periodic scade de la 3.000 la 2.800. În frunze, concentrația este constantă. Vedem o mică scădere, dar nu este bruscă”.
La liceul din Ocnița au fost amenajate trei laboratoare în care se desfășoară lecțiile de știință. În sălile dotate cu echipamente performante și tehnologii interactive, orele de curs capătă o nouă dimensiune.
„Adică noi singuri, copiii, pe pielea noastră, putem încerca aceste experimente, aceste lucruri, cum ele se desfășoară. Mai ales, asta foarte mult ne ghidează în carieră și pe viitor ne ajută. Eu, după experiența mea, lucrând în laboratoare, am înțeles și cât mai mult m-am apropiat de visul meu de a deveni un medic în viitor”.
„Aceste lecții chiar mă inspiră să vin la ore, să ascult profesorul, să urmăresc tot ce se întâmplă. De asemenea, discutând cu colegii, am înțeles că nouă, la laboratoare, ne-a trezit o dorință impetuoasă să studiem materialul de chimie și biologie”.
Cursurile au devenit mai interesante și pentru cei care le predau.
„Acest lucru ne-a motivat să aflăm mai multe, să explicăm unele fenomene teoretice care era imposibil sau greu de explicat teoretic. Elevii foarte mare interes manifestă față de aceste echipamente. Noi le utilizăm nu doar în cadrul orelor, dar încercăm să le aplicăm și în cadrul proiectelor”, a declarat Natalia Bairac, profesoară de Chimie și Biologie.
Modernizări similare au avut loc și la Liceul Teoretic „Alexei MateevicI” din Dondușeni.
„Laboratoarele bine dotate ne oferă posibilitatea să nu ne limităm, cum o făceam înainte, doar la teorie sau imaginație. Ne oferă oportunitatea de a experimenta, de a pune în practică și a înțelege mult mai bine fenomenele științifice”.
În total, 42 de laboratoare de știință și clase de matematică au fost renovate și dotate în cele zece școli model din Republica Moldova. De investiții au beneficiat peste 7.600 de elevi.



