Social

Noul penitenciar din capitală: La ce etapă a ajuns proiectul

Proiectul construcției unui nou penitenciar, menit să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din capitală, a fost relansat după ce autoritățile au reziliat contractul cu implementatorul extern, care nu a respectat termenii stabiliți, a declarat ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari.

„La venirea în funcție, primul lucru pe care l-am solicitat a fost auditul unității de implementare. În urma acestuia, am reziliat contractul cu implementatorul extern, care nu s-a încadrat în termen”, a afirmat ministrul.

Potrivit lui, proiectul a fost între timp clarificat și ajustat, iar în prezent se află în etapa finalizării documentației tehnice.

„Astăzi finalizăm caietul de sarcini și actualizăm documentația, pentru a putea avansa în procedurile de achiziții publice”, a explicat Cojuhari.

Construcția noului penitenciar, care urmează să fie amplasat în apropiere de Bubuieci, rămâne un proiect strategic pentru autorități, însă termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori.

Proiectul prevede edificarea unei închisori moderne cu o capacitate de peste 1.000 de locuri, cu un buget estimat la circa 76 de milioane de euro. Acesta ar urma să înlocuiască actualul penitenciar din centrul capitalei, criticat în repetate rânduri pentru condițiile precare de detenție, supraaglomerare și infrastructură învechită.

Potrivit datelor oficiale și rapoartelor organizațiilor de profil, o parte semnificativă a celulelor nu respectă standardele minime privind spațiul și intimitatea, iar situația a generat condamnări repetate ale Republicii Moldova la nivel european.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult