Sport

Bucurie la Londra: Jucătorii lui Arsenal au sărbătorit alături de suporteri calificarea în finala Ligii Campionilor

Emoție pură și o noapte care va rămâne mult timp în inimile suporterilor echipei Arsenal! Fotbaliștii și fanii clubului londonez au trăit un moment de poveste în urma calificării după două decenii în finala Ligii Campionilor. Bucuria englezilor a fost una fără margini, mai ales că nu au mai ajuns în ultimul act al celei mai tari competiții intercluburi din Europa din 2006.

Mai mult, după victoria cu Atletico, Arsenal și-a egalat un record ce data de la finalul sezonului 1970/1971, adică de 55 de ani. Mai exact, „tunarii” au ajuns la 41 de victorii sezonul acesta.

„Da! E incredibil! O seară atât de specială, un moment extraordinar pentru echipă, pentru club, pentru suporteri, pentru toată lumea. A fost ceva frumos și am muncit din greu pentru astfel de momente. Ne-am spus că vrem să mergem mai departe decât anul trecut și am reușit”, a declarat mijlocașul Martin Odegaard.

„Nu cred că se poate subestima ceea ce am realizat în această competiție până în acest moment. Avem tot dreptul să sărbătorim, este un moment atât de important. Liga Campionilor este cea mai prestigioasă competiție și este un moment de mândrie pentru club și pentru băieți”, a subliniat un alt mijlocaș, Declan Rice.

„Este o seară incredibilă, am scris din nou istorie împreună și nu pot fi mai fericit sau mai mândru de toți cei implicați în acest club de fotbal. Modul în care am fost întâmpinați în afara stadionului a fost special și unic. Atmosfera creată de suporteri, energia lor, felul în care au trăit fiecare fază alături de noi au făcut totul deosebit”, a reiterat antrenorul Mikel Arteta.

Atletico Madrid a ratat finala, iar antrenorul Diego Simeone a părut resemnat după meci.

„Dacă am fost eliminați, înseamnă că adversarii au meritat să meargă mai departe. Și-au fructificat acea mare ocazie din prima repriză și au meritat calificarea. Dacă mă întrebați cum mă simt, sunt calm, sunt împăcat. Cred că echipa a dat absolut totul”, a punctat Diego Simeone.

Arsenal Londra poate cuceri în acest sezon atât trofeul Ligii Campionilor, cât și titlul în Premier League, acolo unde este lider în clasament. Atletico Madrid va termina sezonul fără trofee.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult