Social

Permisele auto moldovenești, preschimbate fără examene în Irlanda: Guvernul a aprobat acordul semnat la Dublin

Șoferii din Republica Moldova vor putea schimba permisele auto în Irlanda fără a susține examene suplimentare. Guvernul a aprobat miercuri, 13 mai, acordul semnat la Dublin în timpul vizitei oficiale a președintei Maia Sandu.

Documentul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor valabile și echivalarea categoriilor de conducere între cele două state.

„Prin acest mecanism, cetățenii Republicii Moldova stabiliți legal în Irlanda își vor putea preschimba permisul de conducere printr-o procedură simplificată, ceea ce va facilita accesul la piața muncii, mobilitatea și integrarea socială”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Victor Grosu, în ședința Executivului.

Potrivit oficialului, acordul reprezintă un nou pas în apropierea Republicii Moldova de practicile europene și în sprijinirea mobilității cetățenilor țării.

„Republica Moldova are acorduri similare cu mai multe state europene și partenere, iar aprobarea acestui document reprezintă un nou pas în facilitarea mobilității cetățenilor noștri și în apropierea de practicile europene”, a subliniat secretarul de stat.

Acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Departamentul Transporturilor, împreună cu Autoritatea pentru Siguranță Rutieră din Irlanda, privind preschimbarea permiselor de conducere, a fost semnat la Dublin, la 8 aprilie, în marja vizitei oficiale a președintei Maia Sandu în Irlanda.

Republica Moldova are mecanisme similare de recunoaștere a permiselor de conducere cu România, Italia, Spania, Franța, Grecia, Lituania, Turcia, Albania, Israel și Regatul Unit.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult