Taberele de odihnă, în pregătiri pentru vară: Părinții vor simți o ușoară scumpire

Vacanța de vară bate la ușă, iar taberele de odihnă din țară au intrat în febra pregătirilor. Guvernul a aprobat pe 13 mai bugetul pentru sezonul estival, fiind vorba despre 24 de milioane de lei. Deși lista beneficiarilor de bilete gratuite a fost extinsă, părinții care vor achita sejurul din buzunarul propriu vor simți o ușoară scumpire. La Vadul lui Vodă spre exemplu, prețul pentru zece zile de vacanță a crescut cu 200 de lei față de anul trecut.
La tabăra din Vadul lui Vodă pregătirile sunt în toi. Miroase a vopsea proaspătă, iar în interior personalul lucrează contra cronometru pentru ca pe 2 iunie totul să fie gata. Se schimbă saltelele, se lustruiește mobilierul și se amenajează curtea imensă unde sute de copii își vor crea amintiri.

„Ne pregătim, așteptăm copiii la odihnă, facem curățenie generală, amenajăm camerele. Pregătim tabăra de sărbătoare, pentru copii, să fie vesel. Terminăm de amenajat căsuța, mai avem căsuțe, mai avem de lucru, teritoriul este mare, de lucru este mult”, a spus Elena Cebotari, magazinieră.
„Facem curățenie, pregătim camerele. Vine vacanța, vin copiii. Vopsim, ce trebuie de făcut, aducem în ordine tabăra”, a afirmat Iulia Perju, îngrijitoare de încăpere.
Pe parcursul întregii veri vor fi organizate șapte serii de odihnă, fiecare a câte zece zile, cu o capacitate de 250 de locuri per schimb. Programul include ateliere artistice și competiții sportive, excursii și celebrele seri de dans.
„Ei vin la noi aici la tabără pentru a-și crea amintiri. Ce e legat de alimentație, de cinci ori pe zi, trei mese de bază, plus două gustări. Prețul depinde de alimentație, prețurile de investiție, sunt niște cheltuieli, în fiecare an se măresc”, a declarat directorul taberei de odihnă, Igor Godina.
Astăzi, Guvernul a stabilit și grupurile care vor beneficia de sprijin total. Pe lângă copiii din familii vulnerabile, autoritățile au extins lista categoriilor care primesc bilete gratuite.
„În acest an venim cu câteva elemente noi. Extindem în același timp lista categoriilor de copii pe care îi considerăm vulnerabili, inclusiv refugiații din Ucraina, pentru familiile cu copii de etnie romă și pentru cei din serviciile specializate de reabilitare a victimelor pentru violența în familie”, a menționat ministrul Educației, Dan Perciun.
Statul va acoperi integral costul pentru 25% din bilete, în timp ce pentru restul locurilor, părinții vor plăti doar 20 la sută din preț. Până pe 15 mai, toate centrele de reabilitare trebuie să fie gata pentru a primi primii oaspeți.



CITIȚI ȘI: