Externe

Israelul a lansat noi lovituri în sudul Libanului, în ciuda prelungirii armistițiului dintre cele două țări

Israelul a lansat noi lovituri, sâmbătă, 16 mai, în sudul Libanului, după ce a cerut locuitorilor din nouă sate să își evacueze locuințele. Atacurile vin în pofida prelungirii cu o lună și jumătate a armistițiului dintre cele două părți.

„Forțele de apărare israeliene au început să lovească infrastructuri ale Hezbollah în mai multe zone din sudul Libanului”, a transmis armata israeliană, într-un comunicat.

Agenția națională de informații din Liban (ANI) a relatat despre lovituri asupra a cel puțin cinci sate din sudul țării, precedate de un exod al locuitorilor către Saida, un important oraș din sud, și Beirut. Armata israeliană le-a cerut anterior locuitorilor din nouă sate din regiunile Saida și Nabatiye să evacueze localitățile înaintea acestor lovituri.

Atacurile continuă în ciuda prelungirii armistițiului, semnat vineri, 15 mai și intrat în vigoare pe 17 aprilie între cele două țări și care ar fi urmat să expire duminică. Israelul și Libanul poartă negocieri la Washington, primele după decenii în care cele două state nu au avut relații diplomatice.

Hezbollahul pro-iranian se opune acestor negocieri și continuă să revendice atacuri asupra armatei israeliene, care ocupă în prezent o parte din sudul Libanului, precum și, ocazional, asupra nordului Israelului.

Libanul a fost atras în războiul regional cu Iranul pe 2 martie, iar de atunci aproape 3.000 de persoane au fost ucise și peste un milion au fost strămutate, potrivit datelor oficiale. Peste 400 de persoane au fost ucise în lovituri israeliene în Liban de la începutul războiului, potrivit unei numărători AFP bazate pe cifre oficiale, citată de Agerpres.

CITIȚI ȘI: - Israelul și Libanul au convenit să prelungească armistițiul cu 45 de zile, anunță Departamentul de Stat al SUA

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult