Regional

Primarul Alexandr Petkov solicită intervenția Guvernului în criza apei de la Bălți

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, avertizează că apa din apeductul municipal ar fi de proastă calitate și cere intervenția Guvernului pentru testarea acesteia și dispunerea măsurilor necesare pentru protejarea populației.

Într-o sesizare adresată premierului Alexandru Munteanu, la 19 mai, primarul menționează că, în ultima perioadă, Primăria a înregistrat multiple plângeri din partea populației, potrivit cărora apa și-a schimbat gustul și are un miros specific. Probele de apă, testate de Centrul de Sănătate Publică Bălți, au confirmat că aceasta nu mai este sigură pentru consum.

„Ținând cont de complexitatea situației și de impactul potențial asupra sănătății populației municipiului Bălți, considerăm necesară implicarea și cooperarea autorităților publice centrale și a instituțiilor competente în domeniul sănătății publice, în scopul evaluării situației create, identificării și implementării măsurilor durabile necesare pentru remedierea acesteia”, se arată în sesizarea semnată de Petkov.

Primăria Bălți solicită implicarea urgentă a autorităților publice centrale pentru efectuarea unei verificări complete și extinderea investigațiilor de laborator, cu dispunerea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea locuitorilor municipiului.

„Bălțenii au dreptul la apă potabilă de calitate. Iar datoria mea este să fac tot posibilul pentru ca acest drept să fie garantat nu doar prin declarații, ci prin fapte concrete”, a scris primarul într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Cu o zi înainte, Alexandr Petkov a anunțat că a sesizat și Procuratura Generală, solicitând o „evaluare juridică fermă” a situației legate de calitatea apei din Bălți. Primarul a menționat că „nu este vorba despre o simplă deficiență tehnică”.

Rețeaua de apeduct din municipiul Bălți are peste 240 km lungime, iar modernizarea completă a sistemului ar necesita investiții estimate la zeci de milioane de euro. Un studiu realizat acum zece ani calcula cheltuieli de 40 de milioane de euro. Între timp, însă, costurile au crescut semnificativ.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult