Alocație de 3.000 de lei pentru copiii cu dizabilități: „O terapie sau un medicament în plus”

Familiile care educă copii cu dizabilități vor primi în fiecare an, în luna iunie, o alocație unică în mărime de 3.000 de lei. Inițiativa legislativă a fost promovată de Parlament cu votul majorității parlamentare.
Autoarea proiectului, deputata fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS), Ludmila Adamciuc, a menționat în ședința din 21 mai că este un sprijin direct pentru aproximativ 13.500 de copii și familiile lor.
„Știu că această inițiativă a generat în spațiul public întrebări legitime și mai puțin legitime: de ce doar pentru acești copii, de ce nu pentru toți, de ce acum și multe altele. Fiecare părinte știe ce înseamnă efortul de a crește un copil și ce costuri implică acest lucru. Statul nu ignoră și nu minimalizează aceste greutăți. Totuși, ca o societate democratică și responsabilă, trebuie să învățăm să facem o distincție între egalitate și echitate”, a declarat parlamentara.
Ludmila Adamciuc a evidențiat „cheltuielile uriașe” ale unei familii care crește un copil cu dizabilitate, necesare pentru terapii sau echipamente speciale, tratamente și un regim alimentar strict. În multe cazuri, un părinte este nevoit să se dedice complet îngrijirii copilului, iar acest lucru înseamnă că familia rămâne cu un singur salariu, în timp ce cheltuielile cresc continuu.
„Suntem pe deplin realiști: această plată unică nu va rezolva problema de fond și nu va șterge obstacolele zilnice cu care se confruntă acești părinți. Este mai degrabă un gest de recunoaștere din partea statului, mai ales că acest proiect face parte dintr-o strategie mai largă de reformă a serviciilor de susținere la care lucrăm împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale”, a precizat parlamentara.
Vicepreședinta Comisiei pentru protecție socială, sănătate și familie, deputata PAS Marina Morozova, a subliniat că autoritățile sunt conștiente că această alocație nu este suficientă, însă poate însemna „o terapie în plus, un medicament, un drum la o reabilitare”.
„Dacă de Ziua Copiilor putem aduce un sprijin copiilor care duc lupte mai grele, atunci avem datoria morală să o facem”, a declarat parlamentara.
De asemenea, Morozova a afirmat că guvernarea a lansat în ultimii ani mai multe inițiative care să susțină copiii și familiile din Republica Moldova. Ea a menționat creșterea indemnizației unice la naștere care, din 1 ianuarie 2026, este în mărime de 21.886 de lei. De asemenea, a punctat alocația lunară suplimentară de 1.000 de lei pentru toți copiii de vârstă până la 2 ani, renovarea a zeci de grădinițe și deschiderea noilor grupe de creșă, care le oferă părinților posibilitatea să revină mai devreme la muncă pentru a-și consolida bugetul familial.
Bugetul total pentru acordarea sprijinului financiar unic de 3.000 de lei este estimat la 40.3 milioane de lei. Finanțările au fost identificate în bugetul de stat. După examinarea proiectului în lectura a doua, prevederile vor intra în vigoare la 1 iunie 2026.
CITIȚI ȘI: