Revista presei

Revista presei | Maia Sandu: Primăriile mari sunt mai puternice și au capacitatea și resursele necesare pentru a oferi servicii mai bune oamenilor

Pe primele pagini ale publicațiilor naționale găsim mesajul adresat cetățenilor de către președinta Maia Sandu, privind importanța reformei administrativ teritoriale și beneficiile acesteia. Printre alte subiecte sunt retragerea cetățeniei R. Moldova pentru cinci ofițeri ai așa-numitului minister al securității de stat (MGB) din regiunea transnistreană, dar și avalanșa fraudelor, care lasă tot mai multe persoane fără sume considerabile de bani.

Reforma administrației publice locale este una dintre cele mai complexe transformări pentru Republica Moldova, atrage atenția președinta Maia Sandu, citată de TVR Moldova. Aceste schimbări vor ajuta primăriile să-și unească eforturile ca să atragă mai multe investiții, explică șefa statului, care a îndemnat cetățenii să se informeze corect despre procesul comasării localităților.

„Reforma a fost lăsată prea mulți ani deoparte pentru că este extrem de complicată și nu aduce nici voturi, nici aplauze. Dar amânarea reformei înseamnă să lipsim satele noastre de șansa de a se dezvolta”, a declarat șefa statului, citată de Ziarul de Gardă. Maia Sandu a menționat că 87% din primăriile din Moldova au sub 3 000 de locuitori, iar comparativ cu alte state, ca spre exemplu Lituania, media populației per primărie, în R. Moldova este de 17 ori mai mică. Primăriile mari sunt mai puternice și au capacitatea și resursele necesare pentru a oferi servicii mai bune oamenilor, conchide șefa statului.

Maia Sandu a vorbit despre beneficiile financiare pentru localitățile care se vor amălgama și a punctat că satul și identitatea sa se vor păstra, notează Realitatea. „Din păcate, despre reformă apar tot mai multe falsuri și sperietori. Scopul lor este însă să blocheze o schimbare necesară încă acum 20 de ani. Pe de altă parte, discuțiile despre reformă sunt bune și necesare și îndemn toată societatea să participe la ele. Nu există o cale simplă sau o soluție magică rapidă. Vom reuși dacă vom face lucrurile împreună, pe etape, conștienți de provocările acestui proces. Îndemn tinerii și cetățenii noștri care au văzut cum arată localitățile moderne europene să vorbească acasă despre beneficiile unei primării mai mari, să ne ajute la promovarea informațiilor adevărate. Îndemn toți primarii să ia decizii punând în prim plan interesul locuitorilor lor și viitorul localității. Îndemn toți cetățenii să se implice în deciziile luate la nivel local, pentru că puterea este în mâinile lor”, a mai spus președinta.

Retragerea cetățeniei Republicii Moldova pentru cinci ofițeri ai așa-numitului minister al securității de stat (MGB) din regiunea transnistreană, este un alt subiect abordat pe primele pagini ale publicațiilor naționale. Ziarul National notează că toți cei cinci bărbați au fost născuți în R. Moldova, însă activitatea lor în cadrul structurilor de forță neconstituționale de la Tiraspol a dus la anularea statutului lor de cetățeni. Procedura legală de retragere a cetățeniei a fost declanșată de Agenția Servicii Publice, în urma unei sesizări oficiale venite din partea Serviciului de Informații și Securitate, remarcă publicația. Această decizie nu este una izolată, ci face parte dintr-o strategie fermă a Chișinăului de a curăța sistemul de persoanele care activează în favoarea regimului separatist, comentează Ziarul Național. Aceeași publicație amintește că la finele lunii februarie 2026, președinta Maia Sandu a semnat un decret similar, lăsând fără cetățenie alte nouă persoane cu funcții-cheie în entitățile neconstituționale din stânga Nistrului.

Unul dintre candidații la funcția de primar al municipiului Orhei, Ramiz Ansarov, are un trecut controversat în cadrul instituțiilor de drept, constată portalul Deschide.md. Potrivit sursei citate, acum opt ani, acesta a fost dat afară din cadrul Poliției de Frontieră pentru „prejudicierea imaginii Republicii Moldova și a IGPF”. Deși a încercat ulterior să revină în funcție, instanțele de judecată au constatat că acțiunile sale contravin valorilor profesionale. Potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, la începutul anului 2018, Ansarov, fiind angajat al IGPF, s-a deplasat la Budapesta (Ungaria), unde a participat, în calitate de delegat, la un stagiu organizat de Academia Internațională a Organelor de Drept. Astfel, în una din zile, acesta a intrat într-un market și a furat un parfum. Autoritățile maghiare au sesizat colegii de la Chișinău despre acest incident, iar, ca urmare, IGPF a inițiat o anchetă de serviciu. Fiind audiat, Ansarov a recunoscut comiterea furtului, dar a menționat că a făcut-o „fără să conștientizeze”. Ulterior, a precizat acesta, el „ar fi încercat să găsească modalități de a restitui bunul”, dar preferat să se întoarcă în R. Moldova.

Candidatul independent Ramiz Ansarov, fost membru al Partidului „Inima Moldovei”, care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor locale din Orhei, a reacționat la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora a fost concediat de la Poliția de Frontieră în urma unui furt, scrie TVR Moldova. El a calificat situația drept „un atac murdar și coordonat” îndreptat împotriva sa. Ramiz Ansarov susține că episodul invocat ar fi fost folosit pentru a justifica demiterea sa din Poliția de Frontieră. „Eu am explicat anterior ce e cu acest pretins furt și cum a fost folosit pentru a mă demite din cadrul Poliției de Frontieră tocmai când documentasem o schemă de contrabandă în proporții deosebit de mari la frontiera moldo-română”, a afirmat Ramiz Ansarov, citat de TVR Moldova.

Soțul Ludmilei Vartic, acuzat de violență în familie soldată cu sinucidere, titrează portalul anticoruptie.md. Dumitru Vartic, bănuit în cazul decesului soției sale Ludmila Vartic, a fost pus sub învinuire, la sfârșitul săptămânii trecute, fiind acuzat de violență în familie soldată cu tentativă de sinucidere și sinucidere, a anunțat luni Procuratura Generală. Învinuitul are interdicția de a părăsi țara, cu aplicarea consemnului la frontieră. „Învinuitului i se impută acțiuni și inacțiuni intenționate comise asupra unui membru de familie, inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaționale și al comunicațiilor electronice, manifestate prin izolare, intimidare în scopul impunerii voinței și exercitării controlului asupra victimei, precum și prin interzicerea utilizării bunurilor și resurselor comune, acțiuni care, potrivit acuzării, ar fi determinat tentativa de sinucidere și ulterior sinuciderea victimei”, scrie PG.

Planul Procuraturii Generale și al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de a trimite dosarele de tortură agravată în raioane riscă să aducă Republica Moldova noi condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, scrie Moldova 1. Activiștii pentru drepturile omului avertizează că, deși măsura este justificată de autorități prin necesitatea de a reduce volumul de muncă al procurorilor, transferul anchetelor la nivel local va compromite independența investigațiilor. Modificările propuse la proiectul de lege care vizează fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, a criminalității financiare și criminalității organizate au provocat dispute aprinse între autorități și societatea civilă, la consultările publice organizate, pe 25 mai, de Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități, precizează postul de televiziune.

Iar Ziarul de Gardă scrie că Platforma TikTok a sesizat Poliția cu privire la comportamentul agresiv al unui bărbat față de soția sa, în timpul unui live. „Imediat, polițiștii au localizat persoana și au menținut permanent legătura telefonică cu aceasta, până la intervenția echipajelor, reușind astfel să prevină escaladarea situației ”. Poliția a îndemnat cetățenii „să nu rămână indiferenți atunci când observă comportamente agresive sau amenințări”, inclusiv în mediul online, și să sesizeze imediat autoritățile, mai scrie ZdG.

Mai multe publicații transmit că fermierii care au avut pierderi din cauza secetei și arșiței din 2025 pot solicita ajutor financiar din partea statului. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură anunță că a început recepționarea dosarelor pentru acordarea compensațiilor destinate culturilor de porumb și floarea-soarelui afectate de condițiile meteo extreme, scrie portalul Bani.md. Pot beneficia de ajutor fermierii ale căror terenuri au fost afectate în proporție de cel puțin 50%, fapt confirmat oficial prin actele de constatare a pagubelor, menționează publicația.

Ecopresa analizează în ce mod politicile climatice ajung în satele și orașele din R. Moldova. „Panouri fotovoltaice instalate pe clădiri publice, reabilitarea termică a școlilor și grădinițelor, investiții în transport electric și modernizarea iluminatului public sunt câteva dintre proiectele implementate în localitățile din Republica Moldova prin Convenția Primarilor”. Publicația notează în context că în perioada 20–21 mai 2026, la Chișinău a avut loc Conferința la nivel înalt dedicată marcării a 15 ani de acțiuni locale pentru climă și energie în regiunea Parteneriatului Estic, organizată de Convenția Primarilor – Est, inițiativă finanțată de Uniunea Europeană.

Încă șase milioane de lei furate de escroci de la cetățeni, în weekend, semnalează postul public, Moldova 1. Locuitoare din Chișinău, precum și o femeie din Ceadâr-Lunga au rămas fără bani, după ce au fost induse în eroare de persoane care s-au prezentat drept angajați ai instituțiilor de stat, atrage atenția postul de televiziune. Inspectoratul General al Poliției îndeamnă cetățenii să verifice orice solicitare prin surse oficiale și să discute cu membrii familiei, în special cu persoanele vârstnice, despre aceste riscuri, iar dacă suspectează o tentativă de escrocherie – să anunțe de urgență poliția. Sursa citată menționează că, în ultima săptămână, prejudiciul cauzat victimelor căzute în plasa escrocilor s-a ridicat la 17 milioane de lei.

Tot Moldova 1 transmite că 260 de cerșetori falși, au fost amendați de la începutul anului. Tot mai mulți cerșetori simulează boli grave sau dizabilități pentru a profita de bunătatea și mila trecătorilor, notează autorul articolului. O bună parte dintre aceștia ajung să fie demascați abia după intervenția poliției, atrage atenția postul de televiziune.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult