Curtea de Apel a programat pentru 24 august prima ședință în dosarul lui Plahotniuc

Curtea de Apel Centru a stabilit pentru 24 august prima ședință în care va fi examinat recursul în dosarul „Frauda bancară”, în care fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a fost condamnat de prima instanță la 19 ani de închisoare. Dosarul a fost repartizat judecătorului Denis Băbălău.

Procurorii, care au contestat sentința Judecătoriei Chișinău la Curtea de Apel Centru, solicită 25 de ani de închisoare pentru Vladimir Plahotniuc. Potrivit acuzării, fostul politician a provocat prejudicii considerabile sistemului bancar, a afectat grav economia țării și încrederea în instituțiile statului, iar pedeapsa de 19 ani de detenție nu reflectă gravitatea faptelor demonstrate în instanță.
De asemenea, procurorii susțin că nu există circumstanțe atenuante care să justifice o pedeapsă mai blândă și că instanța de fond nu a ținut suficient cont de personalitatea inculpatului și de riscul comiterii unor noi infracțiuni.
Procuratura Anticorupție a solicitat totodată Curții de Apel aplicarea confiscării a 39.2 milioane de dolari și 3.5 milioane de euro pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin infracțiunile comise. Potrivit instituției, recuperarea prejudiciului dispusă de prima instanță și confiscarea specială reprezintă măsuri distincte, cu scopuri diferite, care pot fi aplicate concomitent.
„Acuzarea consideră necesară o pedeapsă mai severă și aplicarea confiscării pentru a reflecta gravitatea faptelor și pentru a preveni astfel de infracțiuni pe viitor”, a transmis Procuratura Anticorupție la momentul contestării sentinței în instanța de apel.
Amintim că fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc a ajuns pe mâna justiției în septembrie 2025, după ce a fost extrădat din Grecia, la șase ani de la fuga sa din Republica Moldova. Prin decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 22 aprilie 2026, Plahotniuc a fost găsit vinovat pe cinci capete de acuzare.
Pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 12 ani de detenție. Pentru două episoade de escrocherie – câte 13 ani de închisoare pentru fiecare, iar pentru fiecare episod de spălare de bani în proporții deosebit de mari – câte opt ani de închisoare. Prin cumul parțial al pedepselor, acesta a fost condamnat la 19 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul politician a fost privat de dreptul de a deține funcții și de a exercita activități legate de gestionarea mijloacelor financiare și a bunurilor materiale ale altor persoane pentru o perioadă de cinci ani.
Magistrații au dispus recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, estimat la 39.2 milioane de dolari și 3.5 milioane de euro. De asemenea, fostul deputat va trebui să achite 18.7 milioane de dolari și 1.6 milioane de euro cu titlu de dobândă în beneficiul Ministerului Finanțelor, precum și cheltuielile de extrădare estimate la 96.8 mii de lei. Valoarea totală a bunurilor menținute sub sechestru depășește un miliard de lei.

Pe durata întregului proces, Vladimir Plahotniuc a respins acuzațiile procurorilor și a susținut că dosarul ar avea motivații politice. Acesta s-a declarat încrezător că „imediat ce dosarul va fi examinat de instanțe superioare, inclusiv europene și internaționale, lacunele din probatoriu și erorile grave de procedură vor fi scoase la iveală”. Plahotniuc nu exclude posibilitatea rejudecării cauzei de către un alt complet de judecată.
Vladimir Plahotniuc rămâne în detenție în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Pe numele acestuia mai există și alte cauze penale, inclusiv în care este aplicată măsura preventivă de arest, dosarele aflându-se fie în faza de urmărire penală, fie pe rol în instanță.
În dosarul „Kuliok”, fostul lider democrat este acuzat că i-ar fi oferit mită socialistului Igor Dodon în 2019, pe când acesta era președinte al țării, pentru influențarea unor decizii politice. În dosarul privind îmbogățirea ilicită, procurorii investighează achizițiile de lux ale lui Plahotniuc, estimate la sute de milioane de euro, suspectate că provin din surse ilicite și din spălare de bani.
De asemenea, fostul politician este cercetat pentru implicarea în achiziții ilegale de blanchete pentru pașapoarte, în contextul controlului exercitat asupra instituțiilor statului. Alte investigații vizează folosirea de către Vladimir Plahotniuc a mai multor identități false pentru a evita reținerea după darea sa în urmărire internațională, precum și implicarea în schema de spălare de bani de la „Metalferos”, alături de fostul deputat Vladimir Andronachi.
CITIȚI ȘI: