Justiție

Escrocherii telefonice de peste două milioane de lei într-o singură zi: O femeie a pierdut 460 de mii de lei după ce și-a vândut apartamentul

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Noi pagube de milioane de lei în doar 24 de ore, după un nou val de escrocherii telefonice. Sub pretextul că sunt falși bancheri sau juriști, infractorii au reușit să manipuleze zeci de victime într-o singură zi.

Potrivit poliției, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 19 cazuri de înșelăciuni prin telefon, prejudiciul total depășind două milioane de lei.

Cel mai grav caz a fost înregistrat la Cahul, unde o femeie de 76 de ani a pierdut 460 de mii de lei. Potrivit oamenilor legii, aceasta a fost convinsă de falși juriști să transfere banii, după ce și-a vândut apartamentul.

Poliția anunță că alte 412 tentative de escrocherie au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor, care nu au căzut în capcana infractorilor și au alertat autoritățile.

Printre cele mai frecvente scenarii folosite de escroci se numără pretinsa verificare a conturilor bancare, blocarea unor fraude inexistente, „protejarea” economiilor sau promisiunea unor investiții profitabile.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu ofere nimănui datele cardurilor bancare, codurile de confirmare sau alte informații personale prin telefon.

De asemenea, persoanele care suspectează o tentativă de fraudă sunt îndemnate să anunțe imediat poliția.


Menționăm că, în perioada 18-26 aprilie, prejudiciul cauzat victimelor căzute în plasa escrocilor s-a ridicat la 19 milioane de lei.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult