Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua o vizită oficială în R. Moldova

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va efectua vineri, 29 mai, o vizită oficială în Republica Moldova, unde va participa la evenimentul național „Primării puternice, localități dezvoltate”, organizat la Chișinău, în contextul reformei administrației publice locale. Anunțul a fost făcut de premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Guvernului din 27 mai.
Evenimentul, organizat în centrul Chișinăului, va reuni autorități locale și parteneri externi, având ca obiectiv consolidarea capacităților administrative ale primăriilor și promovarea cooperării intercomunitare.
„În scopul cooperării și coordonării acțiunilor noastre cu autoritățile locale, pe 29 mai vom organiza evenimentul național 'Primării puternice, localități dezvoltate' în Piața Marii Adunări Naționale. La acest eveniment din 29 mai va participa și prim-ministrul României, Ilie Bolojan, care vine la Chișinău”, a declarat Alexandru Munteanu.
Premierul a subliniat că participarea oficialului român reprezintă un semnal important de sprijin extern pentru reformele din Republica Moldova.
De asemenea, Alexandru Munteanu a remarcat că România rămâne un partener important al țării noastre, iar discuțiile bilaterale vor viza proiectele comune aflate în derulare.
„România a fost și rămâne principalul nostru partener strategic și un susținător important al dezvoltării comunităților din Republica Moldova”, a subliniat oficialul.
Precizăm că cea mai recentă vizită în R. Moldova a premierului de peste Prut, Ilie Bolojan, a avut loc pe 23 august 2025, când s-a întâlnit cu oficiali de la Chișinău și a discutat despre proiecte majore de infrastructură energetică, cum ar fi liniile electrice aeriene Vulcănești - Chișinău și Bălți - Suceava, securitate, transporturi și sprijinul pentru integrarea europeană.
De asemenea, Ilie Bolojan a mai vizitat Chișinăul pe 1 martie 2025, convenind cu președinta Maia Sandu ca Republica Moldova și România să colaboreze împotriva războiului hibrid al Rusiei.
Amintim că Guvernul a lansat, în aprilie curent, conceptul reformei administrativ-teritoriale, care prevede un prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie și reduce numărul raioanelor de la 32 la doar 10.
Consiliile locale din R. Moldova au aprobat, până în prezent, 608 decizii de inițiere a amalgamării voluntare. Cifra reprezintă peste 68% din cele 892 de primării existente în R. Moldova.
CITIȚI ȘI: