Revista presei interbelice: Autoritățile prelungeau, în 1926, procesul de acordare a cetățeniei române pentru basarabeni
Pe 29 mai 1926, ziarul Adevărul anunța că procesul de acordare a cetățeniei române în Basarabia era prelungit și reorganizat, iar oamenii trebuiau din nou să depună acte și dovezi la autorități până pe 1 august.
Pentru a obține cetățenia, solicitanții trebuiau să demonstreze că locuiau în Basarabia pe 27 martie 1918 - data Unirii cu România - sau că erau născuți în provincie. La Chișinău fusese creat chiar și un birou special pentru accelerarea examinării cererilor.
Autoritățile române încercau, astfel, să stabilească cine era considerat locuitor stabil al provinciei, cetățenia românească devenise valoroasă în zonă și mulți din Est încercau să obțină cetățenia fără a avea legături reale cu Basarabia. După o sută de ani, cetățenia română a rămas, se pare, un bilet spre o lume mai bună....
Tot în acest ziar aflam că în revista italiană Nuova Antologia apărea o actualizare a problemei Basarabiei și a statutului ei internațional după Unirea cu România. Diplomatul italian Francesco Tommasini scria că alipirea Basarabiei la România fusese recunoscută de marile puteri occidentale, însă nu toate statele ratificaseră tratatul.
Articolul susținea poziția României prin argumente istorice și critica atitudinea Rusiei sovietice, care continua să conteste Unirea Basarabiei.
Autorul mergea până la a descrie poziția rusă drept „un act de ingratitudine” față de România, amintind colaborarea militară româno-rusă din războiul de independență și luptele de la Plevna.
Ziarul Cuvântul scria articolul „Rusia și dezarmarea”. Autorul considera că, într-o Europă încă plină de tensiuni după Primul Război Mondial, dezarmarea totală era nerealistă.
Textul sublinia mai ales contradicția Rusiei: la conferința de pace de la Haga din 1899, Rusia țaristă promovase ideea dezarmării, în timp ce, în 1926, Uniunea Sovietică refuza să participe la conferințele de la Geneva și era acuzată că sabotează procesul.
Finalul articolului devenea foarte sugestiv pentru România și Basarabia: „E ușor să redactezi un proiect de dezarmare pe cheiurile Tamisei, e mai greu să-l accepți pe malurile Nistrului”.
Pe 29 mai 1926, ziarul Adevărul scria că actorii din România cereau ceva ce astăzi pare firesc: salariu minim și contracte pe tot anul, nu doar pe durata stagiunii. Presa scria că mulți actori erau plătiți doar 9 - 10 luni și rămâneau fără venit vara, iar unii primeau salarii de aproximativ 3.000 de lei pe lună - echivalentul unor venituri foarte modeste pentru acea perioadă, comparabile mai degrabă cu un trai la limită decât cu imaginea luxoasă asociată actorilor.
Ziarul Dimineața ne informa cu un titlu măreț despre „o invenție interesantă” - barca pneumatică care nu se îneacă, inventată de un inginer german. Aceasta era prezentată ca o invenție modernă și spectaculoasă. Ideea bărcilor gonflabile exista deja, dar încă nu era ceva obișnuit pentru publicul larg, iar presa trata astfel de invenții aproape ca pe niște miracole tehnice.
Un escroc care face pe nebunul la Cluj, poliția locală l-a arestat pe individul Iosif Makay, funcționar la administrația financiară Cluj, care a escrocat diverse persoane cu însemnate sume de bani. Interesant e faptul că, din momentul în care Makay a fost arestat, el a început să facă pe nebunul. Makay, care este un vechi client al poliției, a fost internat la clinica neurologică, unde este ținut în observație... să-și revină.
Ziarul nu pierdea ocazia să observe ironia situației: escrocul a „înnebunit” exact după arestare.
Iată așa unele știri interbelice demonstrează că talentul actoricesc apărea uneori și în afara teatrului.
Autor: Dan Melnic
