Externe

Consumul final de energie la nivelul UE ar putea fi redus cu 11,7% în 2030

Negociatorii președinției Consiliului European și cei ai Parlamentului European au ajuns vineri la un acord provizoriu privind reducerea consumului final de energie la nivelul UE cu 11,7% în 2030, a anunțat președinția suedeză a UE într-un comunicat de presă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Statele membre trebuie să asigure, împreună, o reducere a consumului final de energie de cel puțin 11,7% în 2030, comparativ cu prognozele privind consumul de energie pentru anul 2030 făcute în 2020. Aceasta se traduce într-o limită superioară a consumului final de energie al UE de 763 milioane de tone de echivalent petrol și una de 993 milioane de tone de echivalent petrol pentru consumul primar”, se precizează în comunicatul de presă.

Președinția suedeză a Consiliului European subliniază faptul că, în cazul consumului final de energie, limita de consum va fi obligatorie pentru statele membre, la nivel colectiv, în timp ce ținta privind consumul primar de energie va fi una orientativă.

Consiliul European și Parlamentul European au convenit că toatele state membre vor contribui la atingerea țintei generale fixate la nivelul UE prin contribuții și traiectorii naționale, stabilite de statele membre în planurile lor naționale integrate în domeniul energiei și schimbărilor climatice.

Comitetul Reprezentanților Permanenți din cadrul Consiliului European precum și comitetul responsabil pentru politicile enegetice din cadrul Parlamentului European vor trebui să aprobe acordul provizoriu, după care Parlamentul și Consiliul îl vor putea adopta în mod formal.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult