Corespondență Dan Alexe | Kosovo, Armenia și UE: două cazuri de alegeri contrastate în marginea Europei
Două țări mici din vecinătatea imediată a Uniunii Europene și care au cunoscut, sub forme diverse, dictatura comunistă, Armenia si Kosovo, au votat ieri in alegeri generale.
Sursele disponibile în această seară arată rezultate aproape definitive în Kosovo, în timp ce în Armenia numărătoarea voturilor era încă în desfășurare în timpul nopții, dar toate estimările converg spre o victorie detașată a actualului premier Nikol Pașinian.
În Kosovo, rezultatul este în același timp o victorie și un avertisment. Partidul premierului Albin Kurti - Mișcarea pentru Autodeterminare (Vetevendosje) - a câștigat din nou alegerile parlamentare anticipate, confirmând că rămâne principala forță politică a țării. Totuși, scorul său este insuficient pentru a guverna singur și îl obligă să caute aliați într-un parlament fragmentat. A fost a treia rundă electorală în mai puțin de doi ani, semn că cea mai tânără țară a Europei suferă de o criză instituțională aproape permanentă.
Ambele țări au o populație si suprafața comparabile cu ale R. Moldova. Comparația se oprește insă aici, pentru că cele două țări se află in situații total diferite.
Dacă situația din Armenia plasează țara dincolo de posibilitatea unui sprijin mai eficace al europenilor, cel puțin în viitorul apropiat, Kosovo prezintă o cu totul altă configurație din punct de vedere al viitoarei extinderi a UE.
În Armenia, izolată în Caucaz, relația cu Rusia și apropierea de UE au dominat alegerile de duminică; în Kosovo, pe lângă UE, al cărei steag cu stelele galbene pe fond azuriu a fost preluat de mica republică din Balcani, odată cu moneda Euro, dincolo de UE - relațiile cu Serbia au atârnat greu asupra acestor alegeri.
Armenia este foarte departe chiar și de situația Georgiei vecine, al cărei proces de apropiere de UE a fost suspendat din pricina politicii represive a guvernului pro-rus.
În cazul Kosovo, dilema în raport cu Uniunea Europeană este de o cu totul altă natură și ține de un soi de circularitate juridică din care nu se poate ieși. Pe de o parte, poziția oficială a Comisiei Europene este că mica republică auto-proclamată independentă în 2008 (după o intervenție militară occidentală împotriva Serbiei cu mai puțin de un deceniu înainte) are o vocație europeană; asta ține însă în loc candidatura Serbiei la UE, deoarece Belgradului i se cere să-și normalizeze relațiile cu Kosovo, ceea ce ar echivala cu o recunoaștere de facto a independenței fostei regiuni autonome, lucru pe care Serbia îl declară inacceptabil.
Pe de altă parte, există un element contradictoriu și circular în poziția europeană față de acest permanent blocaj Kosovo-Serbia. I se cere Belgradului să recunoască independența provinciei majoritar albaneze, care este recunoscută ca stat de către UE... dar nu și de cinci dintre țările Uniunii, printre care și România.
De altfel, nici R. Moldova și nici Ucraina nu recunosc independența Kosovo și nimeni la Bruxelles nu le poate, pe moment, oferi kosovarilor altceva decât discursuri frumoase și asigurarea că locul lor este, în cele din urmă, în Europa. În ambele cazuri, și Kosovo și Armenia, rămân într-o poziție de status-quo în raport cu UE.
Două alegeri, aceeași întrebare: Europa sau altceva?
Pentru Uniunea Europeană, mesajul primit din Kosovo rămâne ambivalent. Pe de o parte, Kurti rămâne un lider popular, profund pro-occidental și favorabil integrării euro-atlantice. Pe de altă parte, blocajele politice repetate încetinesc reformele cerute de Bruxelles și împiedică normalizarea relațiilor cu Serbia, condiție esențială pentru orice progres real către aderarea la UE. Participarea redusă la vot, în jur de 37%, arată și oboseala unei populații care începe să-și piardă răbdarea.
Dacă în Kosovo problema este stabilitatea instituțională, în Armenia miza este aproape existențială.
Primele rezultate și sondajele la ieșirea de la urne indică o nouă victorie pentru premierul Nikol Pașinian și partidul său, Contractul Civic. Este un rezultat cu implicații geopolitice majore. După pierderea Karabahului și după dezamăgirea provocată de pasivitatea Rusiei, Armenia a început să se îndepărteze de Moscova și să caute legături mai strânse cu Uniunea Europeană și Statele Unite. Aceste alegeri au fost percepute de mulți alegători ca un referendum informal asupra acestei orientări.
Pașinian a prezentat scrutinul ca pe o alegere între pace și confruntare. El susține continuarea negocierilor cu Azerbaidjanul, normalizarea relațiilor cu Turcia și apropierea de Occident. Opoziția, în schimb, a mizat pe un discurs mai apropiat de Rusia și pe critica dură a concesiilor făcute după înfrângerea din Karabah. Rezultatul sugerează că majoritatea armenilor preferă să meargă înainte, chiar dacă drumul este riscant.
Pentru Uniunea Europeană, Armenia devine astfel una dintre cele mai interesante povești geopolitice ale momentului. Bruxellesul a investit deja capital politic și financiar în apropierea de Erevan, iar victoria lui Pașinian va fi interpretată ca o confirmare a acestui pariu. Într-un Caucaz de Sud dominat timp de decenii de influența rusă, apariția unei Armenii orientate spre Europa ar reprezenta o schimbare istorică.
Comparând cele două scrutinuri, apare o concluzie surprinzătoare. În Kosovo, societatea este deja ferm ancorată în tabăra occidentală, dar instituțiile sunt fragile. În Armenia, instituțiile statului funcționează mai coerent, însă orientarea strategică a țării este încă în plină redefinire.
Pentru Bruxelles, ambele alegeri sunt importante. Kosovo amintește că extinderea nu poate avansa fără stabilitate politică internă. Armenia demonstrează că, în pofida tuturor crizelor, modelul european continuă să exercite o atracție reală chiar și în regiuni unde influența Rusiei părea cândva incontestabilă.
Privite împreună, voturile de la Priștina și Erevan transmit același mesaj: Uniunea Europeană nu mai este doar un proiect economic. Pentru vecinii săi, ea a devenit o alegere geopolitică și, uneori, chiar una civilizațională.
