Meciuri amicale înaintea Cupei Mondiale: Norvegia și Marocul au remizat la New Jersey

Ultimele retușuri pentru Campionatul Mondial de fotbal, care va debuta în această săptămână. Echipa națională a Norvegiei a remizat cu Marocul în ultima partidă înainte de turneul final din America de Nord. Partida s-a jucat la New Jersey și s-a terminat cu scorul de 1:1. Semifinalista Mondialului precedent a început mai bine partida și a deschis scorul deja în minutul 8 prin Brahim Díaz. Superstarul scandinavilor, Erling Braut Haaland, a fost titular, însă nu a izbutit să marcheze.
El a fost înlocuit în minutul 72 cu Jørgen Strand Larsen, iar peste 3 minute, Norvegia a egalat prin cealaltă vedetă a echipei, căpitanul Martin Ødegaard.
Croația, medaliată cu bronz la Cupa Mondială din 2022, a obținut victoria în amicalul cu Slovenia, ultimul înainte de deplasarea la turneul final în America de Nord.
Croații au câștigat partida jucată la Varaždin cu scorul de 2:1. Gazdele au marcat primul gol al meciului în minutul 51 prin nimeni altul decât Luka Modrić, care în septembrie va împlini 41 de ani.
Slovenii au egalat în minutul 80 prin Andraž Šporar, dar croații au smuls victoria în prelungiri. A înscris Mario Pašalić.
Echipa națională a Italiei, care ratează prezența la a treia Cupă Mondială consecutiv, a învins Grecia într-un meci amical jucat la Heraklion. „Squadra Azzurra” a câștigat cu scorul de 1:0, singurul gol fiind marcat de Francesco Pio Esposito în minutul 18.
În repriza secundă Italia a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Luca Reggiani. Chiar și așa, echipa-oaspete a păstrat avantajul pe tabela de marcaj până la final.