Meciuri amicale înaintea Cupei Mondiale: Franța a învins Irlanda de Nord, Spania a dispus de Peru

Campioana europeană, Spania, și vicecampioana mondială, Franța, sunt gata de start la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din America de Nord, care va începe deja joi-seară. Cele două echipe reprezentative au obținut victorii convingătoare în ultimele partide amicale înainte de debutul competiției. Franța a învins Irlanda de Nord, într-un meci amical jucat la Lille. „Les Bleus” au obținut victoria cu scorul de 3:1, iar soarta partidei a fost decisă de Michael Olise, care a înscris un hat-trick de toată frumusețea.
Fotbalistul francez a deschis scorul la finalul primei reprize, apoi, imediat după pauză, a dublat avantajul echipei-gazdă. Oaspeții au redus din handicap în minutul 62 prin Patrick Kelly, însă Olise a mai înscris o dată în minutul 73 și a stabilit scorul final.
Dacă Franța nu a luat încă drumul Americii de Nord, Spania, campioana europeană în exercițiu, este deja în Mexic, acolo unde a susținut o partidă amicală cu reprezentativa statului Peru.
Ibericii au învins cu scorul 3:1, grație a două goluri marcate de Mikel Oyarzabal și Pedri și un autogol înscris de peruvianul Pedro Gallese. Golul de onoare al sud-americanilor a fost înscris de Jairo Vélez.
Spania nu s-a putut baza nici în acest meci pe cele două mari vedete din atac, Lamine Yamal și Nico Williams. Cei doi au suferit accidentări în luna mai, dar au fost recuperați între timp, iar selecționerul îi menajează pentru Cupa Mondială.
Echipa națională a Olandei a învins o altă participantă la Mondial, reprezentativa Uzbekistanului, scor 2:1, într-o partidă jucată la New York.
Batavii au deschis scorul în minutul 32 prin Cody Gakpo din penalty, iar asiaticii au egalat în minutul 90+2 prin Igor Sergheev. Totuși, „Portocala Mecanică” a smuls victoria în minutu 90+8. Același Gakpo a înscris, din nou, din penalty.