Bărbat suspectat de escrocherie, reținut la preluarea unei noi tranșe de la o victimă din Bălți

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, originar din satul Corlăteni, raionul Râșcani, a fost reținut, fiind suspectat de implicare într-o schemă de escrocherie. Acesta a fost oprit de polițiști în momentul în care a venit să preia 100.000 de lei de la o femeie din Bălți, care a căzut în plasa escrocilor.
Femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost contactată telefonic de persoane necunoscute, care s-au prezentat drept angajați ai organelor de drept și ai Băncii Naționale.
Escrocii au convins-o să le transmită 424.015 lei în numerar, sub pretextul protejării economiilor, invocând existența unui credit contractat fraudulos pe numele său.
Ulterior, suspecții au solicitat încă 100.000 de lei, moment în care femeia a înțeles că a fost înșelată și a alertat poliția.
În urma măsurilor operative întreprinse de oamenii legii, persoana care a venit după bani a fost reținută.
Poliția continuă investigațiile pentru stabilirea circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în schemă.
Poliția Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să fie prudenți, să nu transmită bani persoanelor necunoscute și să verifice orice informație primită telefonic prin intermediul surselor oficiale.
CITIȚI ȘI:
- Două cazuri de escrocherie, dejucate de polițiști: Prejudicii de peste 700 de mii de lei
- Escroci pe Telegram: Bărbat reținut în momentul în care a venit după 200.000 de lei
- Escrocherie sub pretextul schimbării contorului electric: O femeie din capitală a rămas fără 923.000 de lei
- O femeie din Cahul, păgubită cu 780.000 de lei: Peste două milioane au ajuns pe mâna escrocilor într-o singură zi
- Un apel cât o avere: Victimele din R. Moldova au transmis escrocilor peste 27 de milioane de lei în doar 12 zile
- Chișinău: A vândut două apartamente și a împrumutat bani de la rude pentru a oferi peste două milioane de lei escrocilor