Înghețata fără conservanți câștigă teren: Un pasionat și-a creat propriul sistem de preparare

Înghețata artizanală preparată acasă câștigă tot mai mult teren în preferințele consumatorilor datorită ingredientelor naturale și lipsei aditivilor artificiali. Inspirat de o experiență din străinătate, Dinu Bubulici a decis să își construiască propriul aparat pentru prepararea înghețatei, reutilizând componente din electrocasnice vechi. Într-un interviu pentru emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, tânărul a povestit cum a transformat un compresor de frigider defect într-un dispozitiv funcțional și a explicat de ce preferă înghețata făcută în casă.
Dinu Bubulici a relatat că ideea i-a venit după ce a observat în străinătate un sistem de preparare a înghețatei bazat pe o suprafață metalică răcită intens. Inspirat de acel mecanism, a decis să recreeze dispozitivul folosind materiale pe care le avea la îndemână.
„Acest dispozitiv a fost inspirat dintr-o călătorie în străinătate (...). Am găsit acasă un compresor de la un frigider mai vechi, care stătea fără treabă, și am zis că de ce să nu încerc și eu să fac un aparat asemănător”, a explicat acesta.
Potrivit lui, aparatul funcționează prin răcirea unei tăvi din inox conectate la un sistem improvizat din țevi de cupru și un compresor reciclat. Suprafața ajunge la temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius, ceea ce permite înghețarea rapidă a ingredientelor.
Prima rețetă testată a fost una simplă, bazată pe lapte și banană, amestecate într-un blender și turnate ulterior pe tava răcită. Rezultatul, spune Dinu Bubulici, a fost o înghețată naturală, fără ingrediente artificiale.
„Prima înghețată pe care am făcut-o a fost din lapte cu banană (...), s-a primit o înghețată artizanală, fără conservanți, fără adausuri de care nu avem nevoie”, a spus el.
Acesta consideră că unul dintre avantajele preparării înghețatei în condiții casnice este controlul asupra ingredientelor utilizate, în comparație cu produsele industriale care, în opinia sa, conțin numeroși aditivi.
„În înghețata de comerț se adaugă fel de fel de conservanți, fel de fel de emulsificatori (...), dar ceea ce punem noi este natural, fără adausuri”, a afirmat Dinu Bubulici.
Deși pasiunea sa ar putea fi transformată într-o afacere, inventatorul amator spune că nu a luat în calcul această posibilitate. El susține că principalul scop a fost să testeze o idee tehnică și să ofere o nouă întrebuințare unor obiecte vechi.
„Nu m-am gândit. Acestea au fost doar niște experimente (...), frigiderul la fizic s-a stricat, s-a defectat, dar compresorul a fost perfect funcțional, de ce să nu-i dau o a doua viață?”, a explicat tânărul.
Pentru cei care vor să încerce prepararea înghețatei acasă, Dinu Bubulici recomandă folosirea fructelor de sezon și experimentarea combinațiilor proprii.
„Cel mai bine e să înceapă (...), să vedem ce crește acolo: cireși, căpșune și așa mai departe. Zdrobim într-un blender tot ce avem, facem o combinație de-a noastră proprie”, a sugerat el.
Interviul difuzat la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova poate fi audiat mai jos.
CITIȚI ȘI: