Capacitatea viitorilor ofițeri de a lua decizii rapide, testată pe poligonul din Bulboaca
Poligonul de la Bulboaca a fost teatrul unor acțiuni armate. Absolvenții Academiei Militare „Alexandru cel Bun” au susținut proba practică a examenului de absolvire. 15 tineri au demonstrat că își pot păstra calmul în orice situație. Printre absolvenții acestei promoții sunt și două tinere.

În cadrul exercițiului tactic, studenții au avut misiunea de a elibera o localitate ocupată de forțe armate străine și de a neutraliza amenințările din zonă. Pentru executarea sarcinilor, aceștia au utilizat hărți, arma din dotare și experiența acumulată pe durata studiilor. Activitatea a testat capacitatea viitorilor ofițeri de a lua decizii rapide și de a acționa eficient în situații operative complexe.

Focuri de armă, blindate și necesitatea unor decizii prompte. Examenul practic pentru absolvirea Academiei Militare „Alexandru cel Bun” nu a fost simplu.
„Acțiunea propriu-zisă a fost interesantă, pentru că este foarte actuală, mai ales lupta în localități și curățarea acestora de adversari. Cea mai dificilă a fost organizarea cooperării, pentru a lucra bine și coordonat în echipă”.
„Am avut foarte multe emoții, însă prin curajul echipei am trecut și peste asta”.
Cătălina a avut-o colegă pe Valeria, singurele femei care au absolvit în acest an academia.
„La început, am crezut că va fi mai complicat, dar ulterior m-am încadrat, mai ales că îmi place sportul”.
„Atmosfera a fost una destul de frumoasă, interesantă. În același timp, am fost și puțin stresat, pentru că emoțiile, cum nu ai da, chiar după trei ani de studii, oricum apar emoțiile examenelor. Misiunea a fost dusă la capăt și sunt foarte mândru de plutonul cu care am acționat”.

Ofițerii sunt hotărâți să-și construiască o carieră și să ajungă la gradul de general.
„Am ales să devin militar pentru că sunt oportunități foarte mari, foarte bune, e o meserie nobilă”, susține Vadim Ivanoglo, student.
„Nu este nimic dificil, arta militară nu prevede învățarea pe de rost. Arta militară prevede înțelegerea subiectului. Este rău dacă soldatul nu se gândește la grade de general. Am ambiția de a-mi face o carieră de succes în Armata Națională, de a participa în misiuni și de a educa ostași tineri și bine pregătiți”, a afirmat studentul Pavel Harabar.
„Se menține același nivel al ofertei educaționale în cadrul Academiei Militare. În plus, de doi ani am adăugat și colegiul militar, la care este o cerere mult mai mare decât la academie. Cu timpul, noi vom reglementa aceste elemente, deoarece cu ajutorul Ministerului Apărării, se îmbunătățesc condițiile de trai și cele educaționale, pentru că avem parteneriate externe”, a declarat Petru Mihalcea, rectorul comandant al Academiei Militare.
Studiile de licență la Academia Militară durează trei ani și au trei specializări: Infanterie, Artilerie, Comunicații și informatică. După absolvire, tinerii ofițeri primesc un loc de muncă asigurat în unitățile Armatei Naționale.


CITIȚI ȘI