Aderare UE

Reforme și diplomație: R. Moldova trebuie să câștige susținerea capitalelor sceptice din UE

Procesul de extindere a Uniunii Europene continuă să stârnească rezerve în unele state membre, din cauza preocupărilor legate de reformele instituționale, resursele financiare și stabilitatea internă.

Republica Moldova, Ucraina și statele din Balcanii de Vest trebuie, pe lângă implementarea reformelor necesare, să convingă liderii sceptici că extinderea Uniunii este esențială pentru securitatea europeană. Subiectul a fost discutat la Chișinău de reprezentanții a 11 organizații neguvernamentale.

Experții consideră că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană înainte de 2030 este posibilă, însă procesul necesită încă multe reforme și eforturi susținute.

„Probabil vom vedea o situație în care țările candidate sunt pregătite, dar unele state membre ale Uniunii Europene nu sunt. Despre acest lucru discutăm exact în cadrul proiectului nostru. De aceea suntem aici și încercăm să discutăm cu statele membre care sunt foarte sceptice față de extindere. Aceasta va fi o provocare foarte mare”, afirmă Sebastian Schaffer, directorul Institutului pentru regiunea Dunării și Europa Centrală.

Scopul este ca cetățenii europeni și instituțiile europene să înțeleagă și să susțină parcursul de aderare al Republicii Moldova și al celorlalte state care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene.

„Aici este foarte mult de muncă, dincolo de reformele pe care trebuie să le implementăm, trebuie să ne asigurăm că comunicăm foarte bine despre aceste reforme, nu doar în țară, dar și în afara țării, pentru că și acolo se iau decizii”, menționează Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici si Reforme Europene (IPRE).

„Mesajul evenimentului este anume acesta: prin comunicare, prin transparență, prin faptul că vorbim despre reușitele noastre, dar și vorbim despre contribuția pe care putem să o aducem în proiectul european, convingem aceste societăți că UE trebuie să se extindă”, subliniază Daniel Vodă, expert asociat, IPRE.

Muntenegru, o țară care de mulți ani încearcă să devină membră a Uniunii Europene, ne oferă o lecție importantă: integrarea europeană este un proces de durată, care cere răbdare și reforme constante.

„Muntenegru este considerat oficial unul dintre liderii procesului de aderare și, în prezent, ne aflăm la jumătatea drumului în ceea ce privește închiderea provizorie a tuturor capitolelor de negociere. În această săptămână am închis două capitole, ceea ce reprezintă o veste foarte bună pentru noi”, spune Sara Cabarkapa, reprezentanta Centrului pentru Educație Civică.

Atât Ucraina, cât și Republica Moldova au depus cerere de aderare la Uniunea Europeană și au obținut statutul de țări candidate în anul 2022. Pe 15 iunie 2026 a fost deschis primul cluster de negociere cu Republica Moldova. Acesta include statul de drept, instituțiile democratice și reformele de bază. Al doilea cluster, „Piața internă”, este încă în pregătire și urmează să fie deschis ulterior.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult