Revista presei

Revista presei interbelice: Chișinăul, lăudat pentru tramvaie

Noutatea zilei era transmisă de ziarul Romania Nouă: cursele de avioane între Chișinău-București vor avea loc în mod regulat. Totodată, un articol din ziarul din 1926 îi lăuda pe chișinăuieni pentru unul dintre motivele de mândrie ale orașului: tramvaiele.

Autorul scria că orice călător rămânea plăcut surprins văzând tramvaie confortabile, care plecau cu precizie și circulau cu o viteză pe care ar invidia-o și trenurile din anumite regiuni ale țării. Glumea însă că, plecând din gară, tramvaiul te ducea fie la spital, fie la cimitir, pentru că acolo erau capetele de linie.

Singura critică era la adresa unor încasatori și conductori, despre care autorul spunea că vorbeau urât cu călătorii și stricau prima impresie pe care o lăsa Chișinăul vizitatorilor.

În primele zile ale lunii iulie 1926 urma să se întrunească la Tighina comisia mixtă româno-rusă. Pe agenda discuțiilor figurau două subiecte sensibile: situația refugiaților ruși aflați în Basarabia și posibilitatea repatrierii unei părți dintre ei, precum și incidentele de frontieră apărute în ultima perioadă la granița de pe Nistru.

Comisia se întrunea în fiecare lună și, chiar dacă relațiile dintre România și Uniunea Sovietică erau tensionate, dialogul tehnic dintre cele două părți continua pentru rezolvarea problemelor de la frontieră.

Episcopul Nicolae Ivan al Clujului a trimis o scrisoare deschisă presei din Basarabia, iar ziarul Romania Nouă o publica. În articol episcopul îndemna la un jurnalism echilibrat și la renunțarea la atacurile politice și jigniri. El scria că un ziar trebuie să fie „o catedră” și „un amvon”, adică un loc care educă și unește oamenii.

Totodată, episcopul Nicolae Ivan propunea un schimb de intelectuali între Ardeal și Basarabia. El îi invita pe tinerii teologi basarabeni să vină în Transilvania, unde existau zeci de parohii vacante. În schimb, considera că Ardealul ar putea trimite în Basarabia medici, profesori și avocați.

Tot în Romania Nouă găsim un articol intitulat „Vești triste”. Aflăm aici că la Ipotești, casa în care a copilărit Eminescu, a fost dărâmată, iar mormintele părinților săi aflate la doi pași, lângă bisericuța spartă și gata să închine steagul, sunt complet părăsite și acoperite de bălării...

Iar la Botoșani, casa copilăriei profesorului N. Iorga merge pe aceeași cale: pereții sunt crăpați, iar prin acoperiș ploaia se prelinge și străbate fără nicio piedică în micile încăperi.

Ziarul Adevărul scria că Inspectoratul Financiar din Chișinău a primit ordin de la Ministerul Finanțelor să recupereze până la 15 iulie toate restanțele fiscale neachitate până la 1 ianuarie 1926. Potrivit articolului, valoarea totală a acestor datorii se ridica la aproximativ un miliard de lei.

Ziarul Rampa relata că Germania pregătea centenarul morții lui Ludwig van Beethoven printr-o serie de manifestări culturale. În același timp, în Franța se pregătea apariția unei cărți dedicate unei laturi mai puțin cunoscute a marelui compozitor – ,,Beethoven îndrăgostitul”, o lucrare care promitea să îl prezinte publicului dintr-o perspectivă intimă și umană după ce se găsise o scrisoare de dragoste adresată de către o necunoscută.

Ziarul Adevărul nu rata actualizarea informațiilor despre suverani: „Regina s’a înapoiat în Capitală azi dimineață la orele 8.45, cu un tren regal, venind de la Brașov”.

Autor: Dan Melnic

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult