Guvernul continuă consultările privind reforma fiscală: Dialog „fără schimbarea direcției”

Guvernul va continua consultările privind reforma fiscală, însă direcția acesteia va fi menținută, a declarat premierul Alexandru Munteanu în debutul ședinței Executivului din 24 iunie. Șeful Guvernului a subliniat că reforma este una complexă, cu impact asupra economiei, investițiilor și relației cu partenerii externi.
„Este una din cele mai importante reforme economice pe care le pregătim, este legată de eficientizarea sistemului public, reducerea cheltuielilor și de noua lege de salarizare pe care o pregătim. Este legată și de relațiile noastre cu Fondul Monetar Internațional, de agențiile de rating, până la urmă, de costul banului, acele dobânzi despre care vorbim, despre toți investitorii din Republica Moldova, străini și autohtoni. Este o reformă complexă și este firesc să avem dezbateri și opinii diferite”, a declarat premierul.
Alexandru Munteanu a subliniat că Executivul va analiza propunerile făcute în cadrul consultărilor, însă a precizat că direcția generală a reformei rămâne neschimbată.
„Republica Moldova are nevoie de un sistem fiscal mai simplu, mai echitabil și mai competitiv. Un sistem care stimulează investițiile, încurajează dezvoltarea afacerilor și creează locuri de muncă mai bine plătite aici, în Republica Moldova, acasă”, a afirmat șeful Executivului.
În același timp, premierul a invocat sprijinul partenerilor, reconfirmat în cadrul summitului UE–Republica Moldova din 22 iunie.
„Mesajul transmis Republicii Moldova este unul fără echivoc: locul nostru este în Uniunea Europeană, iar ritmul reformelor pe care le implementăm contează foarte mult. În acest context, continuăm consultările privind reforma fiscală”, a punctat Alexandru Munteanu.
Legat de Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) în agricultură, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a explicat că autoritățile analizează un pachet de măsuri care include reducerea presiunii fiscale asupra producătorilor.
„Întregul TVA din cont va fi restituit lunar, astfel încât să nu existe probleme de decapitalizare. De asemenea, discutăm și definitivăm mecanismul de taxare inversă, ceea ce înseamnă că producătorii agricoli vor putea vinde cu cota efectivă de zero”, a afirmat ministrul, subliniind că scopul este evitarea blocajelor financiare pentru agricultori.
Gavriliță a insistat că obiectivul autorităților nu este colectarea TVA din agricultură, ci facilitarea exporturilor.
„Statul nu are nevoie de TVA de la agricultori. Statul are nevoie ca ei să exporte”, a declarat acesta înaintea ședinței Guvernului.
Cât privește TVA-ul de 20% pentru medicamente, Andrian Gavriliță a reconfirmat că intenția nu a fost de a pune presiune pe sistemul medical și că Ministerul Finanțelor nu va insista pe această măsură dacă nu va fi susținută.
„Cred că se impunea mai multă discuție între noi înainte ca să ne exprimăm pe marginea proiectului”, a subliniat Gavriliță în contextul îngrijorărilor formulate de Ministerul Sănătății.
Noua politică fiscală urmărește, potrivit Ministerului Finanțelor, simplificarea sistemului de impozitare, stimularea investițiilor și reducerea evaziunii fiscale. Forma finală a proiectului urmează să fie definitivată după încheierea consultărilor cu reprezentanții mediului de afaceri, cu autoritățile locale și societatea civilă.
CITIȚI ȘI:
Pas înapoi în privința majorării TVA la medicamente. Ministrul Finanțelor: „Nu vom insista”
Chișinăul estimează pierderi de peste 900 de milioane de lei în urma noii politici fiscal-vamale
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu admite creșteri de prețuri în contextul noii politici fiscale
Veniturile declarate de freelanceri, în creștere: Peste 36 de milioane de lei în luna mai
Guvernul anunță taxe vamale zero pentru producători. Osmochescu: „Un prim pas curajos”