Economic

Școlile-model primesc investiții de 50 de milioane de euro pentru modernizare capitală

Douăzeci de școli-model din țară vor fi modernizate cu investiții în valoare de 50 de milioane de euro. Guvernul a aprobat, în ședința din 1 iulie, ratificarea contractului de finanțare semnat cu Banca Europeană de Investiții.

Începând cu anul 2027, cele 20 de școli-model vor beneficia de lucrări capitale de modernizare. Acestea vor include renovarea clădirilor, adaptarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor elevilor de cerințe educaționale speciale, modernizarea sistemelor de încălzire, crearea laboratoarelor de fizică, chimie, biologie și informatică, precum și amenajarea spațiilor de recreere și a zonelor verzi. Totodată, bibliotecile vor deveni centre de resurse cu acces la conținut digital, iar conexiunile la internet vor fi îmbunătățite.

„Am inițiat negocierile cu circa două săptămâni în urmă. A fost deja semnat acordul de finanțare. Vorbim despre 50 de milioane de euro care vor merge spre 20 de instituții de învățământ din țară în vederea modernizării capitale a acestora. Ca urmare a votului nostru, proiectul va ajunge și în Parlament și ne așteptăm ca, din ianuarie 2027, să începem implementarea proiectului”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în ședința Executivului.

Proiectul „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova” include un împrumut de 40 de milioane de euro acordat de Banca Europeană de Investiții în condiții avantajoase, un grant de două milioane de euro oferit prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate și o contribuție de opt milioane de euro din Planul de Creștere susținut de Uniunea Europeană.

Ministrul Dan Perciun a declarat anterior că acest proiect reprezintă una dintre cele mai ample investiții în infrastructura educațională din ultimii ani și va contribui la transformarea școlilor-model în centre educaționale capabile să ofere oportunități de învățare de calitate pentru mii de elevi din întreaga țară.

De investiții vor beneficia Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Colibași, Cahul, mai multe gimnazii și licee din municipiul Chișinău, precum și instituții de învățământ din Cimișlia, Glodeni, Hâncești, Nisporeni, Râșcani, Sângerei, Soroca, Telenești și Ungheni.

Rețeaua școlilor-model, lansată în anul 2023, a fost extinsă de la 35 la 90 de instituții de învățământ, inclusiv 24 din Chișinău. Pentru implementarea întregii rețele sunt necesare investiții de 220 de milioane de euro, o parte semnificativă fiind deja identificată din surse externe și parteneriate internaționale.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult